OMS: COVID-19 va fi în curând comparabil cu pericolul gripei sezoniere

0
68

COVID-19 va fi în curând comparabil cu pericolul gripei sezoniere, a afirmat, vineri,, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care speră să diminueze anual nivelul său de alertă maximală, informează AFP.

”Cred că vom ajunge la un punct când vom putea considera COVID-19 în acelaşi fel în care considerăm gripa sezonieră, adică o ameninţate la adresa sănătăţii, un virus care va continua să ucidă, dar un virus care nu perturbă societatea sau sisteme spitaliceşti”, a declarat şeful programelor de urgenţă din cadrul OMS, Michael Ryan, cu prilejul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

Alături de acesta, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că este ”foarte satisfăcut să constate că, pentru prima dată, numărul săptămânal al deceselor semnalate în decursul ultimelor patru săptămâni a fost mai mic decât cel înregistrat în momentul când am utilizat pentru prima dată cuvântul ”pandemie”, în urmă cu trei ani”.

”Suntem cu siguranţă într-o situaţie mult mai bună astăzi decât în orice alt moment al pandemiei”, a remarcat el.

S-a arătat de asemenea ”încrezător” în ceea ce priveşte faptul că OMS ar putea diminua nivelul maximal ”anul acesta”.

OMS a decretat această ”urgenţă de sănătate publică de interes internaţional” pe 30 ianuarie 2020 – atunci când la nivel global se înregistrau mai puţin de 100 de cazuri şi niciun deces în afara Chinei -, dar doar după ce Tedros Adhanom Ghebreyesus a calificat situaţia drept pandemie, în martie 2020, omenirea a înţeles pe deplin gravitatea acestei ameninţări sanitare.

”Am declarat urgenţă sanitară mondială pentru a determina ţările să ia măsuri decisive, dar nu au făcut-o toate”, a amintit el vineri.

”Trei ani mai târziu, aproape şapte milioane de decese provocate de COVID-19 au fost semnalate, deşi se ştie că numărul deceselor asociate COVID-19 este mai ridicat”, a mai precizat el.

Articolul precedentContracte de aproape 300 milioane euro pentru obiective prin PNRR, semnate de ministrul Sănătății
Articolul următor48 decese la pacienți cu COVID-19, în ultima săptămână. La ATI sunt internați 142 de pacienți