Societatea Română de Hematologie, gazda proiectului Lighting the Flame

0
372

În perioada 14-15 iulie 2023, Societatea Română de Hematologie(SRH) a fost gazda proiectului Lighting the Flame, organizat de către Asociația Europeană de Hematologie; 24 studenți din peste șapte țări europene au participat la sesiuni de mentorat și workshopuri menite să îi ajute în procesul de alegere a specialității, prin familiarizarea lor cu domeniul Hematologiei.

Printre mentorii prezenți s-au numărat prof. Konstanze Döhner, prof. Jorge Sierra, prof. Kirsten Grønbaek, dar și președintele SRH, prof. Daniel Coriu. Participanții au avut parte de un tur al Palatului Facultății de Medicină „Carol Davila”, completat de povești despre personalitățile medicale românești, cu suportul prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și al profesorului Florin Filipoiu.

Mesajul de mulțumire al președintelui SRH pentru European Hematology Association

În context, prof. univ. dr. Daniel Coriu, preşedintele Societăţii Române de Hematologie și președinte al Colegiului Medicilor din România a transmis felicitari Asociației Europene de Hematologie pentru această inițiativă, o oportunitate pentru studenții la medicină și tinerii medici să intre în contact cu specialitatea de Hematologie:
„Hematologia este un domeniu activ, un domeniu extrem de dinamic, este un domeniu în care ai șansa sa înțelegi un proces patologic pornind de la anamneza, examenul clinic, examenul citologic – celula este vizualizata la microscop, proteinele de pe suprafața celulei sunt analizate prin imunofenotipare, iar apoi se merge și mai profund și se examinează genele, se înțeleg mecanismele moleculare.
Se trateaza boli grave și se gestioneaza pacienți cu suferință profundă, iar pentru fiecare medic, un astfel de pacient este o luptă, o luptă pentru viață, uneori se câștigă, dar nu rareori se pierde.

De aceea specialitatea de hematologie nu este una ușoară si cred că un hematolog trebuie să aibă:

• abilități de comunicare pentru a gestiona relația cu pacienții și familiile acestora.

• rezistența emoțională și capacitatea de a lucra bine sub presiune, capacitatea de a își gestiona bine emoțiile.

• sa poată munci în echipă, mai ales în echipe multidisciplinare.

Studenții la medicină se află într-un ocean de informații medicale și este foarte important ca ei să fie sfătuiți în noul lor drum pentru a-și alege specialitatea medicală potrivită.

Pentru aceasta este nevoie de ajutorul nostru, al colegilor hematologi maturi, cu experiență, și acesta este rolul societăților profesionale.

European Hematology Association a venit cu ideea acestui proiect, a adus studenți europeni să vadă în România, modul în care se practică specialitatea Hematologie.

Societatea Română de Hematologie este onorată, și a fost alături în aceasta inițiativă de Societatea Europeana de Hematologie, într-o experiență și un proiect unic” – transmite preşedintele SRH.

Articolul precedentPortugalia, afectată de o grevă a medicilor
Articolul următorSpitalul Universitar de Urgență București: Modificări temporare de acces în instituție