Obligatia spitalelor de a asigura pacientilor internati cheltuielile cu tratamentul, reglementata de Guvern

0
256

Guvernul a modificat contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in sistemul de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2008, fiind reglementata obligatia spitalelor de a suporta, pentru asiguratii internati, toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare si investigatii paraclinice, a informat, vineri, Executivul.

Rambursarea acestor cheltuieli se va realiza din veniturile spitalelor pe baza unei metodologii stabilite de fiecare unitate sanitara, potrivit actului normativ adoptat in sedinta de Guvern de joi.

De asemenea, a fost introdusa o noua prevedere in asistenta medicala de urgenta si transport sanitar, potrivit careia in cazul unitatilor medicale specializate publice autorizate si evaluate modalitatea de plata a serviciilor medicale de urgenta si transport sanitar se realizeaza prin buget global stabilit pe baza indicatorilor prevazuti in norme, mentioneaza Guvernul.

Hotararea reglementeaza si asigurarea materialelor sanitare specifice, care se acorda pentru tratamentul in ambulatoriu al bolnavilor inclusi in unele programe nationale de sanatate cu scop curativ, prin farmaciile autorizate de Ministerul Sanatatii Publice.

De asemenea, a fost introdusa o prevedere conform careia medicamentele corespunzatoare DCI-urilor (denumire comerciala internationala) aferente unor boli rare, din cadrul Programului national de hemofilie, talasemie si alte boli rare, se pot elibera si prin farmaciile cu circuit deschis, a precizat sursa citata.

Referitor la drepturile si obligatiile furnizorilor de medicamente, prin noul act normativ a fost introdusa o prevedere conform careia pentru medicamentele corespunzatoare DCI-urilor aferente unor boli rare din cadrul Programului national de hemofilie, talasemie si alte boli rare, respectiv pentru materiale sanitare specifice care se acorda pentru tratamentul in ambulatoriu al bolnavilor inclusi in unele programe nationale de sanatate cu scop curativ, se stabileste o valoare orientativa de contract, casele de asigurari de sanatate decontand contravaloarea acestor medicamente, respectiv materiale sanitare la nivelul realizat, in limita sumelor alocate cu aceasta destinatie.

Sursa: Agerpres

Articolul precedentCancerul la san – Partea II
Articolul următorGermania: primul transplant de membre superioare din lume