Obezitatea nu este o alegere, iar sa-i faci pe cei care se confrunta cu o astfel de problema sa se simta rusinati nu rezolva problema, ci din contra, ii face doar sa se simta si mai prost.  Potrivit unui raport al Societatii Britanice de Psihologie, citat de BBC, este nevoie de o schimbare a limbajului medical, astfel incat cei care au probleme cu greutatea sa nu mai fie numiti “persoane obeze”, ci “persoane cu obezitate”. Potrivit aceluiasi raport, e necesar ca profesionistii din sanatate sa fie instruiti in asa fel incat sa vorbeasca despre problemele cu greutatea cu mai multa compasiune. 

Psihologii britanici transmit, totodata, si ca numarul tot mai mare de oameni care se confrunta cu obezitatea nu poate fi explicat doar prin asa-numita lipsa de vointa si motivatie. Totul este mult mai complicat. 

 

Legatura dintre stres, trauma si obezitate

 

Oamenii cei mai predispusi sa ajunga la o greutate nesanatoasa sunt aceia care au risc genetic ridicat de a dezvolta obezitate si ale caror vieti sunt, totodata, modelate de mediile de lucru si sociale care promoveaza mancatul in exces si inactivitatea”, arata raportul Societatii Britanice de Psihologie. 

Potrivit aceleiasi surse, oamenii care traiesc in zone defavorizate experimenteaza adeseori niveluri ridicate de stres, se confrunta cu traume, iar mediul in care locuiesc le ofera prea putine oportunitati pentru a face miscare. Totodata, acestia nu au prea multe optiuni nici in ceea ce priveste mancarea sanatoasa.

Experientele psihologice joaca, de asemenea, un rol important in dezvoltarea obezitatii. Raportul arata ca mai mult de jumatate dintre britanicii care se confrunta cu probleme de greutate au experimentat dificultati in copilarie.

 

Cum ii afecteaza stigmatizarea pe oamenii cu obezitate

 

Prin faptul ca ii fac pe oameni sa se simta rusinati de greutatea lor, campaniile de sanatate publica, dar si medicii si asistentele care recurg la stigmatizare cauzeaza si mai mult stres. Care, de cele mai multe ori, ii determina pe cei cu obezitate sa manance si mai mult si sa se ingrase si mai tare.

Psihologii se pot folosi de expertiza pe care o au pentru a-i instrui pe profesionistii din sanatate sa comunice mai bine despre obezitate, spune dr. Angel Chater, unul dintre autorii raportului. 

“Poti sa ai cea mai mare vointa din lume, dar daca nu ai acces la mancarea corecta, la mediul potrivit si la cel mai bun start in viata…. va fi dificil”, a subliniat psihologul.