Numărul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus a depăşit 17.000

0
263

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că au fost înregistrate alte 165 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, numărul total ajungând la 17.036 de persoane infectate.

La ATI, în acest moment, sunt internați 193 de pacienți.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.930 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 1.107 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov, au decedat.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.351 de  persoane. Alte 17.797 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 313.621 teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 393 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.079 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.920 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.698 în Italia, 561 în Spania, 30 în Franța, 484 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 103 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 34 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

 

 

Articolul precedentStimulentul de risc: Banii pentru luna aprilie, primiţi de peste 44.000 de angajaţi
Articolul următorRemdesivir ar putea primi în următoarele zile o autorizaţie iniţială de punere pe piaţă în UE, anunță EMA