Aproape 700 de cazuri de cancer pulmonar, diagnosticate la Institutul „Marius Nasta” în primele șase luni ale anului

0
566

Peste 61% din cazurile de cancer pulmonar depistate în 2023, la momentul internării, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” au fost cu metastaze, „un stadiu în care șansa de a beneficia de o terapie inovativă scade foarte mult”.

Numărul cazurilor de cancer pulmonar în Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, conform datelor din serviciul statistică, în primele 6 luni ale anilor 2021 – 2023, prezintă o variație minimă.

„Astfel în primele 6 luni ale anului 2021 au fost diagnosticate 702 cazuri de cancer pulmonar, în primele 6 luni ale anului 2022, 800 cazuri cancer, iar în primele 6 luni ale anului 2023, 694 cazuri cancer pulmonar. Poate mai îngrijorător este faptul că la momentul internării în 2023 procentul de cazuri depistate cu metastaze a fost de 61,39 %, un stadiu în care șansa de a beneficia de o terapie inovativă scade foarte mult, ca urmare a statutului fragil pe care organismul persoanei afectate îl are”, atrag atenția specialiștii de la Institutul „Marius Nasta”.

În fiecare an, la 1 august, este marcată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului Pulmonar.

„Cancerul pulmonar rămâne una dintre cele mai răspândite și letale forme de cancer în întreaga lume, afectând milioane de vieți atât ale pacienților, cât și ale familiilor acestora. Astăzi este o ocazie de a ne reaminti importanța conștientizării, prevenției și a sprijinului pentru cei afectați de cancerul pulmonar. Vă încurajăm pe fiecare din dvs să vă informați cu privire la factorii de risc, dar și la nevoia controlului pneumologic pentru fumători, pentru a depista boala într-un stadiu incipient de cancerul pulmonar, singura modalitate care poate face diferența în viața pacienților și familiilor lor”, afirmă șef lucr. dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”.

Care sunt principali factor de risc?

Potrivit specialiștilor de la Institutul „Marius Nasta”, principalii factorii de risc pentru cancerul pulmonar sunt:

  • Fumatul, inclusiv fumatul pasiv
  • Expunerea la radioterapie, gaz radon, azbest și alți agenți cancerigeni
  • Istoric familial
  • Populația în vârstă
  • Obezitatea
  • Abuzul de alcool
  • Infecții virale

„De asemenea, este esențial să promovăm renunțarea la fumat și să sprijinim fumătorii în călătoria lor către un stil de viață sănătos. Continuarea politicilor actuale de renunțare la fumat vor duce la un declin lent a incidenței cancerului pulmonar, în comparație cu implementarea unor politici mai eficiente, mult restrictive care să fie implementate pentru toate produsele din tutun, inclusiv țigări electronice”, subliniază sursa citată.

Cine are indicație de SCREENING pulmonar?

Fumătorii asimptomatici și foștii fumători care au vârsta cuprinsă între 50 și 80 de ani, au fumat 20 de ani sau mai mult și fie continuă să fumeze, fie s-au lăsat în ultimii 15 ani, trebuie să beneficieze de un examen CT cu doze mici, transmite sursa citată.

„Pentru a reduce incidența cancerului pulmonar, condiția esențială este ABANDONAREA FUMATULUI, indiferent că vorbim de țigări clasice sau de dispozitive electronice. Dincolo de dependența de nicotină, una din cele mai mari provocări pentru fumător este să-și corecteze dependența de gest, iar acest lucru se poate face numai prin educației comportamentală”, atrage atenția șef lucr. dr. Beatrice Mahler.

Care sunt etapele obligatorii pentru un fumător care dorește să se lase de fumat?

  • Conștientizarea: Înțelegerea efectelor negative ale fumatului asupra sănătății și a riscurilor asociate acestuia.
  • Stabilirea motivației: Identificarea motivelor personale pentru renunțarea la fumat și stabilirea de obiective clare și realiste.
  • Identificarea provocărilor: Identificarea factorilor care determină dorința de a fuma și dezvoltarea de strategii pentru a le gestiona eficient.
  • Dezvoltarea abilităților: Învățarea tehnicilor de gestionare a stresului, de rezolvare a problemelor și de evitare a situațiilor care ar putea declanșa dorința de a fuma.
  • Sprijin social: Implicarea în grupuri de suport sau consiliere pentru a împărtăși experiențe și a primi sprijin de la alți oameni care trec sau au trecut prin aceeași provocare.

„Prin educare și înțelegere, putem contribui la reducerea incidenței cancerului pulmonar. Cancerul pulmonar rămâne una dintre cele mai răspândite și letale forme de cancer în întreaga lume, afectând milioane de vieți atât ale pacienților, cât și ale familiilor acestora. Haideți să ne unim forțele în această luptă, să sprijinim pacienții și familiile acestora, să răspândim speranța și să inspirăm schimbări pozitive”, îndeamnă șef lucr. dr. Beatrice Mahler.

 

Articolul precedentSuceava: A doua ediție a taberei „Zahăr, fete și băieți” a luat startul la Pojorâta
Articolul următor1-7 august, Săptămâna mondială a alăptării