O femeie care nu a călătorit în străinătate a fost confirmată cu noua tulpină Covid-19. Pacienta, în vârstă de 27 de ani, nu e internată și are simptome ușoare. Cazul a fost identificat la Giurgiu.

Au fost recoltate probe care au fost analizate, iar, vineri, a fost confirmată infectarea cu această tulpină.

„Una dintre tulpinile SARS-CoV-2 secvențiate în perioada 5-8 ianuarie 2021 la INBI „Matei Balș” se incadrează în varianta cu transmisibilitate crescută B.1.1.7 descrisă in Marea Britanie. În perioada următoare va continua supravegherea prin epidemiologie moleculară a cazurilor suspecte”, precizează Ministerul Sănătății, într-un comunicat.

În prezent, se face anchetă epidemiologică pentru a se vedea cu cine a intrat femeia în contact, mai ales că noua tulpină este mai contagioasă ca cea iniţială.

„Confirmarea e de o oră, o oră și ceva. E vorba de o tânără de 27 de ani din județiul Giurgiu, care s-a prezentat la spitalul nostru în data de 3, cu simptome minime. A fost testată și lăsată să plece acasă. Din datele pe care le avem, nu a călătorit în afara țării. Urmează ca DSP să facă o anchetă epidemiologică amănunțită. Dacă informațiile pe care ni le-a furnizat pacienta sunt adevărate, înseamnă că virusul circulă deja în România. Și e mult mai contagios. Ne putem aștepta la o creștere a numărului de cazuri.”, a declarat, pentru un post de televiziune, Dr. Cătălin Apostolescu, medic primar al secției clinice VII „Terapie Intensivă Adulți” și purtător de cuvânt al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București.

„Având în vedere contagiozitatea mai mare a acestei tulpini, în paralel cu Campania națională de vaccinare, măsurile de protecție rămân la fel de importante: purtarea corectă a măștii de protecție, evitarea aglomerațiilor, distanțarea socială și igiena mâinilor”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.

Suspiciuni privind un caz de COVID-19 cu noua tulpină, apărute acum câteva zile

În week-endul trecut, un bărbat internat la Institutul Matei Balş din Capitală şi infectat cu SARS-CoV-2 era suspect că ar fi infectat cu noua tulpină a SARS-CoV-2.

Virusul a fost descoperit la un bărbat întors recent în ţară din Marea Britanie şi care avea simptome de COVID-19.

Până în prezent, analiza noii tulpini în cazul acestui pacient nu a fost confirmată.