Nicolae Ciucă: Din 15 martie, centrele de vaccinare anti-COVID ale MApN vor fi deschise și populației civile

0
316
vaccin, COVID-19
vaccin, COVID-19

Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, a declarat că centrele de vaccinare ale MApN vor fi deschise și populației civile de pe 15 martie. Ministrul a declarat că aceste centre nu au înființate pentru asigurarea de privilegii militarilor și nici nu au fost gândite ca structuri cu circuit închis.

„Cele 92 de centre au însemnat o modalitate de reducere a presiunii pe centrele care deservesc populația general, preluând sarcina imunizării unei părți importante din populația României”, a spus Ciucă, într-o postare publicată pe o rețea de socializare.

„Începând cu 15 martie, centrele de vaccinare ale Ministerului Apărării Naționale vor fi deschise pe aceleași criterii stabilite de Comitetul Național pentru Coordonarea Vaccinării, atât militarilor,  cât și populației civile”, a spus ministrul Apărării.

Ministrul Ciucă a mai precizat că „sistemul medical militar nu a funcționat niciodată ca un sistem închis iar datele statistice sunt fără echivoc: din cei peste 65.000 pacienți tratați de Spitalul Militar Central din București, în jur de 80 la sută au fost pacienți civili”.

„Nu tolerez și nu voi tolera abateri de la regulile deja stabilite în Strategia Națională, curând voi prezenta rezultatele anchetei pe care deja am dispus-o la Focșani, unde au fost semnalate nereguli în procesul de vaccinare”, a spus Nicolae Ciucă.

În ceea ce privește vaccinarea membrilor de familie, ministrul Ciucă a spus că, prin Statutul cadrelor militare, aceștia sunt arondați pentru servicii medicale gratuite sistemului propriu al MApN.

„Nici în asigurarea serviciilor medicale, nici în procesul de vaccinare, nu au fost create privilegii pentru membrii familiilor noastre. Înscrierea lor la vaccinare a fost făcută și va fi la fel și în continuare cu respectarea strictă a criteriilor de eligibilitate la nivel național”, a precizat ministrul.

Săptămâna aceasta, reprezentanții MApN au prezentat o statistică a vaccinării anti-COVID-19 în propriile centre. Potrivit datelor oficiale, până în prezent, au fost vaccinate aproximativ 19.000 cadre militare și personal civil în activitate în cadrul ministerului. Diferența până la 33.000 de persoane, câte au fost imunizate în total, până în prezent, în centrele MApN este reprezentată de veterani de război, pensionari militari și membri de familie eligibili (peste 65 de ani sau cu comorbidități.

Din categoria personalului în activitate, au fost vaccinate 5.315 cadre medicale și personal auxiliar. În centrele militare de vaccinare deschise pentru prima etapă s-a vaccinat și personal medical din afara ministerului. De asemenea, au fost vaccinați 1.557 elevi și studenți și 1.835 profesori și personal angajat în instituțiile de învățământ.

Până la acest moment, au fost imunizați aproximativ 5.000 de veterani de război și pensionari militari eligibili (peste 65 de ani sau cu comorbidități), aproximativ 4.500 membri de familie eligibili pentru etapa a II-a (în principal membri de familie ai pensionarilor militari).

De asemenea, a fost vaccinat tot personalul militar participant la misiuni externe și militari aflați în pregătire pentru misiuni în afara teritoriului național, precum și toți militarii care participă la misiuni specifice pe teritoriul național, poligoane, pază și protecție obiective militare, misiuni de transport al personalului unităților sanitare militare și militari din serviciul de luptă permanent.

„După cum se poate lesne observa, cifrele sunt cât se poate de relevante: vaccinarea a mai puțin de 20.000 de cadre militare și personal civil în activitate din MApN, dintr-un total de aproape 2 milioane de români imunizați până în prezent, nu poate fi considerată un privilegiu, ci o stare de normalitate, într-un efort inter-instituțional de extremă importanță pentru succesul campaniei naționale de vaccinare din România”, spune ministrul Apărării Naționale.

Articolul precedentVaccinarea cu AstraZeneca: Ce se intamplă cu persoanele deja programate? Să meargă la vaccin?
Articolul următorEMA, despre vaccinul AstraZeneca: Alergiile severe, adăugate la posibilele efecte secundare