MO: Metodologia de implementare a proiectului-pilot privind îngrijirea în sistem ambulatoriu a pacienților cu tuberculoză din România

0
148

Ordinul ministrului sănătății pentru aprobarea Metodologiei de implementare a proiectului-pilot privind modelul de îngrijire în sistem ambulatoriu a pacienților cu tuberculoză din România a fost publicat în Monitorul Oficial.

Scopul proiectului-pilot este de a stabili mecanismele necesare pentru realizarea diagnosticului de tuberculoză și, respectiv, pentru inițierea și monitorizarea tratamentului tuberculozei la nivelul dispensarelor de pneumoftiziologie, pentru acele categorii de pacienți care sunt eligibili, conform metodologiei, se arată în Ordinul citat.

Potrivit sursei citate, Proiectul-pilot privind modelul de îngrijire în sistem ambulatoriu a pacienților cu tuberculoză din România este coordonat din punct de vedere tehnic de Ministerul Sănătății prin Unitatea de Planificare și Implementare de Politici ale Programului ROU-T-MOH „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, iar din punct
de vedere metodologic de către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

„Proiectul-pilot se va derula în perioada 1 septembrie 2022—31 martie 2023 în dispensarele de pneumoftiziologie din municipiul București și în dispensarele de pneumoftiziologie din județele Ialomița (dispensarele TB Slobozia, Urziceni și Fetești), Botoșani (dispensarele TB Botoșani și Dorohoi), Maramureș (dispensarele TB Baia Mare, Târgu Lăpuș și Sighetu Marmației), Mehedinți
(dispensarele TB Drobeta-Turnu Severin și Vânju Mare), Brașov (dispensarele TB Brașov și Făgăraș), Călărași (dispensarele TB Oltenița), Constanța (dispensarele TB Constanța și Mangalia),
Galați (dispensarele TB Dispensarul TBC nr. 1 Galați și Tecuci), Iași (dispensarele TB Iași, Pașcani și Hârlău), Olt (dispensarele  TB Slatina, Drăgănești și Scornicești), Suceava (dispensarele TB Suceava și Fălticeni), Satu Mare (dispensarele TB Satu Mare și Tășnad), Teleorman (dispensarele TB Videle și Roșiori de Vede) și Tulcea (dispensarele TB Tulcea și Babadag)”, se arată în Ordinul publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit Metodolgiei de implementare a proiectului-pilot, populația țintă este compusă din pacienții adulți, care îndeplinesc criteriile de suspect TB și se adresează dispensarelor din București și din judetele Ialomita, Maramureș, Botoșani, Mehedinți,Brașov, Călărași, Constanța, Galați, Iași, Olt, Suceava, Satu-Mare, Teleorman și Tulcea în vederea confirmării diagnosticului și inițierea tratamentului.

„Pacientul se prezintă în dispensarele de pneumoftiziologie (…) ca suspect TB, din proprie inițiativă sau îndrumat din alt serviciu medical (medic de familie, camera de garda, altă specialitate medicală etc) sau nemedical (centru social etc.) având elemente anamnestice sugestive de tuberculoză (simptome, contact TB sau aparțin unei categorii la risc pentru tuberculoză: infectați HIV, candidați la transplantul de organe sau celule stem, pacienți cu afecțiuni autoimune în vederea administrării terapiei biologice)”, arată sursa citată.

Pacientul care se prezintă la unul dintre dispensarele de pneumoftiziologie este examinat clinic și radiologic. Pe baza rezultatelor acestor examinări (leziuni sugestive de TB) și a examenului
microbiologic al sputei (microsocopie), pacientul este fie caz infirmat, fie este declarat bolnav TB.

Potrivit sursei citate, „în cazul în care pacientul este declarat bolnav TB, i se va recolta sputa pentru testare GENEXPERT. Dacă la testarea GENEXPERT rezultatul arată TB sensibilă, el va fi inclus în programul pilot și se va iniția tratamentul la nivelul dispensarului”.

Conform Metodologiei, pacientul inclus în programul pilot trebuie să întrunească următoarele condiții:

1. are vârsta de peste 18 ani

2. are domiciliul în București sau ȋn zonele limitrofe Bucureştiului arondate dispensarelor de pneumoftiziologie, respectiv în județele selectate (Ialomita, Maramureș, Botoșani, Mehedinți, Brașov, Călărași, Constanța, Galați, Iași, Olt, Suceava, Satu-Mare, Teleorman și Tulcea) si este diagnosticat cu următoarele:

  • a) caz TB pulmonară cu microscopie negativă sau pozitivă la examenul bacteriologic,
    indiferent de rezultatul testului GeneXpert sau
  • b) caz TB extrapulmonară

3. diagnosticarea conform punctului 2, a și b, reprezintă criterii de spitalizare

4. nu reprezintă o urgență medicală

„Pacientul inclus în programul pilot va începe tratamentul antituberculos în unul din dispensarele TB din București sau din dispensarele județelor Ialomita, Maramureș, Botoșani, Mehedinți, Brașov, Călărași, Constanța, Galați, Iași, Olt, Suceava, Satu-Mare, Teleorman și Tulcea. Pacientului declarat bolnav de tuberculoză i se va recolta spută pentru efectuarea testului GeneXpert, iar dacă testul va indica rezistență la tratament acesta va fi indrumat către internare în spital. Dacă testul arată TB sensibilă el va continua tratamentul în ambulator. Înrolarea pacienților în programul pilot va continua până la data încheierii proiectului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România” finantat de Fondul Global sau în urma deciziei finanțatorului ca urmare a atingerii obiectivului de extindere cu succes a modelului de îngrijiri la nivelul întregii țări”, se mai arată în Ordinul publicvat în Monitorul Oficial.

Metodologia de implementare a proiectului-pilot privind modelul de îngrijire în sistem ambulatoriu a pacienților cu tuberculoză din România poate fi consultată AICI

Articolul precedentCoronavirus: Prima țară care a autorizat un vaccin bivalent împotriva COVID-19
Articolul următorProiect: Ajutor suplimentar de deces în cazul personalului medical care a participat la acţiuni împotriva COVID-19