Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, referindu-se la contractul privind măştile destinate categoriilor defavorizate, că acesta este într-un proces de reevaluare, în condiţiile în care nu au fost respectate nişte tranşe.

„În acest moment, noi reevaluăm acel contract. (…) Avem la nivelul ministerului o comisie de anchetă internă pentru a vedea şi achiziţia în sine, dar şi contractul”, a spus Tătaru.

„Şi noi vom cere despăgubiri la acele firme, având în vedere că nu s-au respectat nişte tranşe care trebuiau să vină în fiecare zi. (…) Noi, până în acest moment, avem în jur de 42 de milioane de măşti care au ajuns la populaţie. Până la 102 milioane mai sunt”, a menţionat ministrul.

Nelu Tătaru, a mai anunţat că unitatea mobilă de terapie intensivă care se află la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti va redeveni funcţională în câteva zile, în prezent toate locurile ATI destinate pacienţilor COVID-19 fiind ocupate.

„E o problemă la climatizare. După-amiază va fi gata, mâine va fi o zi de probă, peste 2-3 zile va deveni funcţională”, a spus Tătaru.

Nelu Tătaru a efectuat o vizită în judeţul Prahova, mergând la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi la SJU, în condiţiile în care, în ultima perioadă, medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) au atras în repetate rânduri atenţia asupra faptului că unitatea este supraaglomerată, personalul este insuficient şi la fel şi aparatura folosită.