Ministrul Sănătății: „Ne regăsim într-un moment în care putem să facem un diagnostic corect pentru pacienţii de tuberculoză”

0
492

Ministrul Sănătăţii – prezent miercuri la conferinţa de închidere a proiectului „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”, organizată de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” – a precizat că accesul la terapie pentru pacienţii cu tuberculoză multidrog rezistentă este esenţial iar strategiile sectoriale în câteva domenii inclusib HIV-SIDA şi vaccinarea reprezintă priorităţi:

„Am reuşit în acest an să aprobăm strategiile sectoriale în câteva domenii cheie – tuberculoză, HIV-SIDA şi Strategia naţională de vaccinare. Toate aceste lucruri reprezintă priorităţi în momentul de faţă, nu numai ale Ministerului Sănătăţii, ci ale Guvernului României. Lucrăm pentru ca ele să devină realitate. (…) Accesul la terapie, inclusiv la medicaţie de linia a doua şi linia treia pentru pacienţii cu tuberculoză multidrog rezistentă, este esenţial şi încercăm să asigurăm toate resursele”, a subliniat Alexandru Rafila.

„În România suntem acum într-un proces de schimbare a paradigmei – trecem de la asistenţa medicală şi tratamentul extensiv prin spitalizare continuă la partea de tratament ambulatoriu a tuberculozei. Aşa se întâmplă peste tot. Sunt rezultate foarte bune – reducerea incidenţei cazurilor noi de tuberculoză sau a recăderilor este evidentă şi în România.

A fost un rebound în ultimii doi ani care nu trebuie înţeles greşit(…) în momentul de faţă ne regăsim într-un moment în care putem să facem un diagnostic corect pentru pacienţii de tuberculoză şi cifrele pe care le avem în momentul de faţă sunt cele care sunt apropiate de adevăr”, a mai declarat ministrul.

Articolul precedentZilele UMFST: Titlul „Doctor Honoris Causa” acordat unor rectori din România și Italia
Articolul următorBNS: Fără grevă, „legea privind creșterile salariale urmează să fie promulgată de către președinte”