Ministrul Sanatatii: In aprilie vom lansa Planul comprehensiv integrat de control al cancerului

0
47

Planul comprehensiv integrat de control al cancerului, considerat o necesitate nationala, va fi lansat in luna aprilie 2016, a declarat ministrul Sanatatii, conf. univ. dr. Patriciu Achimas-Cadariu.

Potrivit oficialului, acest plan exista in toate tarile din Comunitatea Europeana, iar Romania va urma acelasi model.

„Planul cuprinde partea de preventie, de tratament, paleatie, de cercetare, toate componentele. in cadrul acestui plan o sa fie, sigur, si partea de profilaxie primara, educatie, comportamente pe care le-am dezvoltat – abondonarea fumatului, o sustin inca o data -, dar si partea de screening, deci profilaxie secundara, care, asa cum prevad recomandarile din zona noastra geografica, va viza cele trei localizari specifice: cancerul de col uterin, de san si colo-rectal”, a declarat ministrul Sanatatii.

in ceea ce priveste screening-ul cancerului de col uterin, care se deruleaza de cativa ani in tara noastra, conf. univ. dr. Patriciu Achimas-Cadariu a mentionat ca se intentioneaza dezvoltarea acestui program la o capacitate mult mai mare. De altfel, pentru cancerul de san (screening-ul trebuie sa inceapa de la varsta de 40 de ani conform recomandarilor) exista un program pilot, iar pentru cel colo-rectal (screening-ul trebuie sa inceapa dupa varsta de 40 de ani) urmeaza sa se initieze un astfel de program.

„in acest moment, pentru pilotul de colo-rectal avem discutii tocmai pentru a-l defini cat mai corect si pentru a-l putea dezvolta corespunzator. Screening-ul in acest caz inseamna un test – testul hemocult – care evidentiaza sangele in scaun si intr-o a doua etapa, atunci cand se justifica, colonoscopia. Pentru cancerul de san evident se recomanda mamografia. (…) Screening-ul se refera la populatia generala, tocmai de aceea nu toate testele sunt screening si nu toate localizarile pot fi supuse acestui test. Deci un test screening este un test diagnostic, dar el trebuie sa acopere mai multe caracteristici. O data, problema de sanatate sa fie o problema de sanatate publica, o problema mare de sanatate. in al doilea rand sa existe un test acceptabil, ieftin, simplu, aplicabil in populatia generala. Pe urma, acest test trebuie sa poata sa identifice o stare incipienta a bolii si pe care sa o si putem trata in conditii corespunzatoare. (…) Orice test screening este un test diagnostic, dar el se raporteaza la entitati patologice si sunt cele trei pe care le-am enumerat anterior care sunt specifice zonei noastre geografice”, a mai adaugat ministrul Sanatatii.

Pe de alta parte, oficialul a mai atras atentia ca screening nu inseamna doar testarea populatiei prin recoltarea unor probe, ci presupune si o retea piramidala de laboratoare. in acest context, construirea unui program de profilaxie secundara constituie o investitie pe termen lung.

„(…) A construi un program de profilaxie secundara este o investitie pe termen lung, care isi arata rezultatele in decenii. De exemplu, tarile nordice care au pornit dupa razboi au avut o scadere a mortalitatii dupa unu, doua decenii. Deci nu ne asteptam la rezultate pe termen scurt, dar investim in viitorul sanatatii Romaniei”, a mai declarat ministrul Sanatatii.

Articolul precedentSpecialist: Majoritatea cancerelor de san pot fi descoperite in stadii incipiente, vindecabile
Articolul următorRomania va elabora si promova o Strategie Nationala pentru Dementa