Ministrul Sănătății, despre extinderea rețelei de centre de permanenţă: Va conduce la evitarea supraaglomerării unităţilor de primiri urgenţe

0
92

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că autorităţile doresc extinderea reţelei de centre de permanenţă, mai ales în zonele rurale sau în localităţi mici, unde accesul la alte servicii de sănătate nu este posibil.

„Avem centre de permanenţă care asigură servicii de medicină de familie şi încercăm să extindem şi să stabilizăm această reţea de centre de permanenţă, mai ales în zonele rurale sau în localităţi mici, în care accesul la alte servicii de sănătate nu este posibil. Ne preocupă foarte mult să continuăm această politică pe care am validat-o în pandemie, de asigurare a serviciilor medicale ambulatorii la care cetăţenii să aibă acces în permanenţă, ceea ce duce, pe de o parte la uşurarea accesului şi, pe de altă parte, la evitarea supraaglomerării unităţilor de primiri urgenţe şi a spitalelor, care, din nefericire, încă reprezintă, în unele localităţi din ţară, singurul loc unde cineva care are nevoie de asistenţă medicală se poate adresa”, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul a precizat că investiţiile în centre de permanenţă vor fi realizate şi cu ajutorul fondurilor din PNRR, prin dotarea a 3.000 de cabinete de medicină de familie și construirea a 30 de ambulatorii de specialitate, la nivelul întregii țări.

„Această politică va continua şi prin investiţiile din PNRR. Pe de o parte, vom dota 3.000 de cabinete de medicină de familie prin PNRR şi se vor construi 30 de ambulatorii de specialitate noi la nivelul întregii ţări, alături de alte elemente importante de infrastructură (..) respectiv cele 25 de obiective de investiţii în asistenţa medicală spitalicească care trebuie selectate în perioada următoare, după aprobarea unei hotărâri de Guvern care stabileşte criteriile de eligibilitate din lista iniţială de 49”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Articolul precedentProiectul de lege privind asigurarea finanţării Spitalului Regional de Urgenţă Craiova, aprobat de Guvern
Articolul următorMinistrul Rafila, despre sezonul gripal de anul acesta: Sunt semne că va fi unul mai serios. Comandăm 1,5 milione doze de vaccin