Ministrul Afacerilor Interne, despre controalele de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa

    0
    54

    Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a precizat vineri că echipele ISU care au efectuat controale, anul trecut şi anul acesta, la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, unde vineri a avut loc un incendiu soldat cu şapte morţi, au constatat o serie de disfuncţionalităţi şi nereguli, în urma cărora au fost aplicate sancţiuni.

    „Am avut un control desfăşurat la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa în luna noiembrie a anului trecut, respectiv un control desfăşurat în luna februarie a acestui an. Acolo au fost constatate o serie de disfuncţionalităţi şi nereguli, au fost aplicate sancţiuni, dar despre toate aceste disfuncţionalităţi, nereguli şi termenele de conformare vă va vorbi, de la faţa locului, secretarul de stat Raed Arafat. El coordonează ancheta din punct de vedere al IGSU”, a spus Bode într-o conferinţă de presă care a avut loc în faţa Ministerului Afacerilor Interne.

    El a mai precizat că la locul incendiului s-au deplasat specialişti ai Institutului Naţional de Criminalistică, ai Direcţiei de Investigaţii Criminale, iar ancheta a fost preluată de Parchetul Tribunalului Constanţa.

    „Pe măsură ce aceste structuri vor ajunge la anumite concluzii, ele vor fi făcute publice”, a adăugat Bode.

    Şapte pacienţi au murit, vineri, în incendiul izbucnit la Secţia ATI COVID a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa. Întregul spital a fost evacuat, iar toate unităţile sanitare din judeţ au fost pre-alertate pentru preluarea pacienţilor.

    Articolul precedentIncendiu la Constanța: A fost redeschis Sistemul Medical Modular de Izolare şi Tratament
    Articolul următorArafat, despre pacienții evacuați de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa