Incendiu la Constanța: A fost redeschis Sistemul Medical Modular de Izolare şi Tratament

0
44

Sistemul Medical Modular de Izolare şi Tratament (SMMIT) Constanţa a fost redeschis, în regim de urgenţă, în cursul zilei de vineri, pentru a prelua pacienţi evacuaţi în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecţioase din localitate.

Potrivit MApN, activitatea este în plină dinamică, medicii efectuând trierea pacienţilor în cadrul Compartimentului Primiri Urgenţe al Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa (SMUCT), până la această oră fiind preluaţi 29 de pacienţi.

Dintre aceştia, 26 pacienţi au rămas internaţi la SMUCT, iar trei pacienţi au fost transferaţi la SMMIT Constanţa.

Capacitatea totală a SMMIT Constanţa este de 100 de locuri, cu suplimentarea personalului medical. Numărul de paturi care poate fi operaţionalizat în maxim 72 de ore este de 56 (din care, pentru cazurile medii, 20 de paturi cu oxigen de la reţea şi 20 paturi cu concentratoare de oxigen), cu personalul existent în acest moment în cadrul SMUCT.

SMMIT funcţionează ca secţie externă a Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa şi a fost operaţionalizat pe data de 27 septembrie 2020, pentru a prelua cazuri uşoare şi medii de infectare cu noul coronavirus.

Întreaga facilitate este organizată într-un grup modular de containere care au înlocuit structura temporară de tip cort instalată iniţial pe acest amplasament. Aceasta a fost proiectată de la zero şi racordată la toate utilităţile necesare (incluzând instalaţie de oxigen) şi interconectată la sistemul informatic al SMUCT.

Articolul precedentLucian Bode: Şapte oameni au murit în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa
Articolul următorMinistrul Afacerilor Interne, despre controalele de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa