Ministerul Sănătății: Vor fi construite 25 de spitale, până în 2026. Investiția se ridică la peste 1,7 miliarde de euro

0
139

Ministerul Sănătății anunță că cel puțin 25 spitale noi sau unități spitalicești vor fi construite și dotate cu echipamente, până în 2026, cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Investiția totală se va ridica la peste 1.7 milarde de euro.

Ministerul Sănătății a publicat în consultare publică Metodologia de prioritizare a investițiilor în infrastructura publică de sănătate aferente Componentei 12 – Sănătate, Investițiile 2.1 și 2.2. Infrastructură spitalicească publică nouă, incluzând echipamentele și aparatura medicală din cadrul PNRR.

Prin această componentă, în urma aplicării unor criterii de prioritizare, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții ce presupun construcția și dotarea de spitale/unități spitalicești noi la nivel național, din lista de 49 de obiective inscrise de către Ministerul Sănătății in anul 2021 și convenite cu Comisia Europeană.

Noile construcții vor respecta cerințele de eficiență energetică (NZEB), conform legislației naționale și standardele de calitate și performanță existente la nivel internațional.

Includerea proiectelor în lista proiectelor finanțate prin PNRR va fi propusă de către Ministerul Sănătății, respectând prevederile metodologiei de prioritizare.

Lista va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern, ulterior demarându-se procedurile de finanțare specifice fiecărei investiții.

Articolul precedentEMA: Alergii severe, incluse printre efectele adverse ale vaccinului anti-COVID-19 de la Novavax
Articolul următorOMS: Cea mai mare scădere continuă a ratei de vaccinare infantilă la nivel global în aproape trei decenii