Ministerul Sănătății: Peste 3.600 de donatori, înscrși anul acesta în Registrul Donatorilor de Celule Stem din România

0
121

86.350 de cetățeni sunt înregistrați, în prezent, în Registrul Donatorilor de Celule Stem din România, fiind pregătiți să acorde o șansă la viață semenilor lor, a transmis, sâmbătă, Ministerul Sănătății, în contextul Zilei Mondiale a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice.

Potrivit Ministerului Sănătății, în acest an s-au înscris în Registru 3.649 de donatori.

”Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, celebrată anual la nivel internațional în a treia sâmbătă din septembrie, Ministerul Sănătății mulțumește donatorilor de celule stem hematopoietice înscriși în Registrul Național al Donatorilor de Celule Stem. În acest context menționăm și modificarea legislativă recentă, potrivit căreia donatorii de celule stem hematopoietice care nu realizează venituri sau realizează venituri sub salariul minim brut vor beneficia de calitatea de asigurat pentru o perioadă de 10 ani”, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.

De la înființarea Registrului în anul 2013, 366 de pacienți au fost transplantați cu celule stem hematopoietice provenite de la donatori neînrudiți. În prezent, 35 de pacienți români sunt în așteptarea unui donator.

”În România, şansele de a găsi un donator compatibil pentru pacienţii diagnosticaţi cu boli hematologice maligne, cu evoluție severă, care nu pot face autotransplant şi care nu au nici donator înrudit, erau absente înaintea creării Registrului. Acum șansele au crescut, însă trebuie să creștem nivelul de implicare al cetățenilor, pentru a da o șansă vieții”, arată sursa citată.

Registrul Național este conectat la întreaga lume. Cu cât sunt mai mulți donatori înregistrați, din toate zonele geografice și din toate etniile, cu atât cresc șansele unui bolnav de a-și găsi un donator compatibil, a mai transmis Ministerul Sănătății.

Articolul precedentMinisterul Sănătății, de Ziua Mondială pentru Siguranța Pacientului: Atragem atenția asupra achiziționării medicamentelor online
Articolul următorMesajul CMMB, de Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului: Medici și pacienți, împreună pentru îmbunătățirea siguranței pacientului