Cancerul de col uterin reprezinta o problema de sanatate nationala. Zilnic, 6 femei mor din cauza cancerului de col uterin, iar alte 8 noi cazuri sunt diagnosticate cu aceasta boala.

Pentru a reduce semnificativ numarul de cazuri noi diagnosticate cu cancer de col uterin, “Ministerul Sanatatii intentioneaza sa continue campania de vaccinare anti-HPV si sa implementeze un program de screening serios care sa functioneze de la inceput”, a declarat dr. Cristian Irimie, Secretat de Stat in Ministerul Sanatatii, in cadrul unei intalniri organizate de Coalitia de Prevenire a Cancerului de Col Uterin din Romania.

Un aspect ingrijorator este acela ca romancele nu merg regulat la ginecolog si nu fac teste de depistare precoce a cancerului de col sau a infectiei cu HPV.

Din acest motiv, Romania inregistreaza o rata de mortalitate a cancerului de col uterin de 16,1 %, rata de 4 ori mai mare fata de cea din Uniunea Europeana. in Romania numai 23% din femei fac screening, spre deosebire de Marea Britanie unde 80% din femei efectueaza testul.

Vaccinarea impotriva HPV este o metoda sigura si eficienta de a preveni cancerul de col uterin si poate scadea riscul de cancer de col uterin cu aproape 94 %.