Reprezentanții Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB) trag, în contextul Zilei Internaționale a Medicului, un semnal de alarmă cu privire la importanța dezvoltării de politici de sănătate prin care să se crească numărul de medici, având în vedere atât contextul epidemiologic actual, cât și situația în comparație cu nivelul european, potrivit unui comunicat de presă al CMMB.

De asemenea, Colegiul Medicilor din Municipiul București solicită identificarea de soluții pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă a medicilor.

În Colegiul Medicilor din Municipiul București sunt înscriși în prezent aproximativ 16.000 de medici.

În Uniunea Europeană sunt aproximativ 1,7 milioane de medici, ceea ce înseamnă că, în medie, un medic deservește 260 de locuitori.

În comparație, în România, unui medic îi revine îngrijirea a 307 locuitori, având în vedere că avem peste 63.000 de medici, potrivit celor mai recente date transmise de Institutului Național de Statistică.

Dintre aceștia, aproximativ o cincime au fost medici de familie, iar aproape două treimi își desfășoară activitatea în mediul urban.

Vedem în această perioadă cât de mare este volumul de muncă depus de mulți dintre medicii din țară, inclusiv de medicii din Municipiul București. Pentru a avea timpi eficienți de îngrijire a bolnavilor, de realizare corectă a măsurilor de igienă și protecție, având în vedere pandemia de COVID-19, considerăm că trebuie identificate soluții de către autorități pentru creșterea urgentă a numărului de medici și pentru înființarea de posturi acolo unde este nevoie în sistemul medical românesc. Astăzi, de Ziua Internațională a Medicului, parcurgem cu toții un an ce va rămâne în istorie ca anul declanșării pandemiei de COVID-19, an în care medicilor li s-au cerut și mai multe eforturi, și mai multe ore petrecute în îngrijirea pacienților. Iar acest lucru s-a realizat în multe situații. Sunt medici care, de la începutul acestei pandemii, și-au sacrificat din timpul lor pentru ca sistemul de sănătate să facă față cât mai bine noilor condiții. Am văzut sintagma „medici eroi”. Eu consider că avem nevoie de medici și de un număr de medici care să reprezinte o normalitate din punctul de vedere al raportului cu populația. Mesajul meu de Ziua Internațională a Medicului merge, pe de o parte, către autorități, cărora le solicităm ca, împreună cu noi, să identifice soluții pentru creșterea numărului de medici și pentru îmbunătățirea continuă a condițiilor de muncă. Iar colegilor mei medici le mulțumesc. Colegiul Medicilor din Municipiul București a fost, este și va fi întotdeauna alături de dumneavoastră în practicarea profesiei pe care ați ales-o, o muncă ce implică multiple responsabilități și care este una dintre cele mai nobile”, a declarat prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București.

Reprezentanții CMMB apreciază, însă, că în ultimii ani s-au făcut eforturi, având în vedere că în anul 2019, numărul medicilor a crescut, la nivel național, cu 2.700 față de 2018, dar și că la ultimul examen de intrare în rezidențiat s-a înregistrat cel mai mare număr de locuri de până acum.

Astăzi este și începutul anului universitar în numeroase instituții de învățământ superior, inclusiv în Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Colegiul Medicilor din Municipiul București le urează tuturor studenților la Medicină mult succes pe calea pe care și-au ales-o și să își pună în practică profesia pe care și-au ales-o cu onoare!