Memorandum pentru construcţia unui nou sediu dedicat Băncii de Multiţesut şi Celule şi Agenţiei Naţionale pentru Transplant

0
330

Ministerul Sănătăţii a iniţiat un Memorandum pentru construcţia unui nou sediu dedicat Băncii de Multiţesut şi Celule şi Agenţiei Naţionale pentru Transplant.

570 de milioane de euro sunt disponibile din fonduri europene pentru finanţarea investiţiilor din domeniile oncologie şi transplant, potrivit MS.

„Cu un sentiment de datorie faţă de pacienţii care găsesc în transplant singura şansă la viaţă, echipa Ministerului Sănătăţii iniţiază primul pas dintr-o procedură care se va finaliza cu construcţia unui sediu nou atât pentru Banca Multiţesut şi Celule, dar şi pentru Agenţia Naţională pentru Transplant”, a precizat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Potrivit sursei citate, România are alocate astăzi fonduri nerambursabile suficiente din programe externe pentru a iniţia şi finaliza investiţia.

„Noi am identificat şi sursa de finanţare şi propunem ca acest centru avansat dedicat al transplantului în România să fie construit în proximitatea Institutului Clinic Fundeni. Avem 570 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, disponibile din mai multe programe de finanţare, pe care putem să-i utilizăm inclusiv pentru această construcţie importantă”, a declarat secretarul de stat Alexandru Rogobete.

România nu se află într-o situaţie bună în ceea ce priveşte utilizarea terapeutică a ţesuturilor şi celulelor umane.

„Ţara noastră ar putea fi într-o situaţie de infringement pentru faptul că nu a avansat dezvoltarea sistemului în acest sector”, arată sursa citată.

În textul memorandumului, iniţiatorii specifică faptul că băncile de ţesuturi funcţionează astăzi în cadrul unităţilor spitaliceşti şi sunt dotate cu o bază tehnică învechită, inclusiv la Fundeni. În state precum Franţa, Italia sau Spania, Agenţia Naţională pentru Transplant funcţionează în aceeaşi clădire cu Banca Naţională Mutiţesut.

Articolul precedentCentrul de Promovare a Sănătăţii, proiect dedicat cetăţenilor ucraineni stabiliţi temporar în Iaşi
Articolul următorUn nou subprogram pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, de la 1 octombrie