Medicul Livia Davidescu, despre punctele pozitive și negative al Legii carantinei și izolării

0
320

Livia Davidescu, medic primar oftalmolog în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unul dintre iniţiatorii petiţiei “Nu ‘Legii carantinării şi izolării’ în forma actuală!! Nu detaşării forţate a medicilor!”,  a vorbit despre modificările aduse Legii carantinării și izolării, votată joi, de Senat.

Medicul Livia Davidescu a clasificat prevederile legii modificate în  “alb și negru”, apelând la această sintagmă pentru că “definiția de bază, cea de ‘persoană bolnavă’, este în afara medicinei și lingvisticii, deopotrivă”.

Astfel, la aspectele negative ale Legii, medicul a inclus:

– clasifica drept bolnavi pe cei ce nu au simptome, fiind doar purtători ai germenilor;
– algoritmul de carantinare și izolare au la baza suspiciuni, pentru carantinare, și un test de laborator, pentru izolare.
-legiferează izolarea asimptomaticilor în spitale și unități adiacente acestora.
-nu aduce în discuție sancțiunile pentru cei ce nu respectă izolarea și carantinarea.

În ceea ce privește partea de “alb”, medicul Livia Davidescu a spus că “măcar există diferențe majore între forma inițială și cea adoptată de Parlament”, enumerând:

– medicii nu pot decide izolarea si carantinarea, DSP o face în baza consultului medicului.
– nu se mai carantinează bunurile.
-părinții care intra în izolare și carantinare decid în legătură cu copiii minori.
– se pot face angajări fără concurs pe posturile vacante din sistemul public sanitar.
– exista căi de atac pentru toate deciziile autorităților, cu termene precise și care vor fi judecate în regim de urgență.

“Legea e necesară! Nu se poate să fim stat de drept fără lege!
Dar izolarea unei persoane doar pe baza unui test care poate fi fals pozitiv va fi o problemă! La fel și apariția simptomelor la adimptomaticii pe care i-ai reținut în spital, alături de alte persoane  ‘bolnave’ . Cum se va gestiona asta? Câtă presiune va fi pe sistemul sanitar și instanțe? Mii de asimptomatici diagnosticati zilnic, așa cum se preconizează, internați fiecare în câte un salon??? Putem face asta?”, se întreabă același medic.

 

Articolul precedentVIDEO Dr. Ioana Mîndruță, despre abordarea pacientului cu afecțiuni neurologice în perioada pandemiei
Articolul următorEXCLUSIV Dr. Ioana Mîndruță: Pacienții cu epilepsie au dificultăți în a ajunge la medicație