Medic ATI: Din 17 august, secția de reanimare de la „Matei Balș” este plină cu pacienți critici COVID

0
183

Conf. univ. dr. Elena Copaciu, medic ATI la Institutul „Matei Balș” din Capitală, a afirmat că începând din 17 august, secția de reanimare a unității medicale este plină cu pacienți critici COVID, infectați cu varianta Delta, făcându-se pregătiri pentru o posibilă triplare a capacității de admisie.

Medicul ATI la Institutul „Matei Balș” a dat și câteva exemple de pacienți infectați care ajung la spital, precizând că printre ei se află și tineri fără comorbidități, care „nu cred în virus și nici în vaccin”.

„68 de ani, singură, nevaccinată, cu simptome COVID de o săptămână, adusă de la sute de km distanță pentru internare, de doi preoți din parohia sa! (…). 42 de ani, bărbat, nevaccinat, miocardită virală COVID-19. Stare critică. Pacient în jur de 70 de ani, adus cu forța de familie la camera de gardă, simptomatic de multe zile, saturație în oxigen a sângelui- 60%!!…admis direct in terapie intensivă! Patru pacienti de diverse vârste internați simultan cu fenomene de miocardită virală asociată pneumoniei COVID-19 cu mutația Delta. Teolog, peste 50 de ani, cu comorbidități, nevaccinat, externat după cam 5 săptămâni, patru în terapie intensivă. Colegii săi de salon au fost mai puțin norocoși! Tineri cu sau fără comorbidități, nu cred în virus și nici în vaccin, chiar cu măști de CPAP sunt foarte conectați la mediul lor profesional și rămân așa până suntem nevoiți să îi sedăm și aplicăm metode invazive pentru a menține oxigenarea la un nivel care să nu afecteze funcționarea organelor interne!”, a scris conf. univ. dr. Elena Copaciu, într-o postare pe Facebook.

 

Articolul precedentAchiziționarea a 500 de concentratoare de oxigen de mare capacitate, aprobată de CNSU
Articolul următor6 octombrie, Ziua mondială a paraliziei cerebrale