Maria Mesaroş, președintele Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor Din România (FADR), a declarat că educaţia medicală pentru pacientul cu diabet ar trebui decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

“Am dori să existe nişte modificări în cadrul Programului Naţional de Diabet, unde educaţia medicală să fie decontată şi recunoscută de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru ca pacienţii să beneficieze mult mai mult de educaţie faţă de 15-20 de minute pe care le au o dată la trei luni, în cadrul cabinetelor”, a declarat Maria Mesaroş.

Maria Mesaroş, președintele Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor Din România (FADR) a fost prezentă astăzi la Conferința-Dezbatere online „Controlează-ți Diabetul …și în timpul pandemiei de COVID-19”.

Evenimentul face parte din ediția 2020 a Campaniei Naționale „Controlează-ți Diabetul”, ajunsă deja la a XII-a ediție, și își propune să tragă un semnal de alarmă cu privire la problematica diabetului zaharat. De asemenea, își dorește să identifice posibile soluții astfel încât persoanele cu diabet din România să aibă cât mai puțin de suferit în timpul pandemiei de COVID-19 și să aibă acces cu ușurință la servicii de îngrijire optime.

Conferința-Dezbatere „Controlează-ți Diabetul …și în timpul pandemiei de COVID-19” își propune să aducă împreună, pentru a discuta problematica diabetului zaharat în România, medicilor diabetologi, autorități, asociații de pacienți, societatea civilă, publicul larg și mass-media.

Organizatorul științific al campaniei este Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, iar managementul proiectului este realizat de Sănătatea Press Group.