Marea Britanie: Majoritatea restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus au fost ridicate

0
33

Majoritatea restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus au fost ridicate în Anglia luni, redenumită „Ziua libertăţii” în pofida unei creşteri a numărului de contaminări, care îi îngrijorează pe mulţi oameni de ştiinţă şi responsabili politici.

Începând de la miezul nopţii în Anglia (23:00 GMT), sălile de spectacol şi stadioanele se pot redeschide la capacitate maximă, cluburile pot primi din nou publicul, servirea la bar este din nou autorizată în pub-uri şi nu mai există o limită privind numărul de persoane reunite. Purtarea măştii nu mai este obligatorie, dar recomandată în mijloacele de transport şi magazine, iar telemunca nu mai este o cerinţă.

Premierul britanic Boris Johnson i-a îndemnat duminică pe britanici să fie precauţi şi să se autoizoleze atunci când li se spune, într-un mesaj video lansat în ajunul ridicării majorităţii restricţiilor anti-COVID-19 în Anglia. Şeful executivului i-a încurajat de asemenea pe conaţionalii săi să-şi facă şi „a doua injecţie” (doză de vaccin, n.red) atunci când li se solicită acest lucru, notează Reuters.

Ad in title

Totodată, un consilier ştiinţific al guvernului britanic în ajunul ridicării restricţiilor în Anglia că este ”aproape inevitabil” ca infecţiile cu noul coronavirus să ajungă la 100.000 de cazuri pe zi în timp ce 1.000 de persoane ar fi internate zilnic.

Profesorul Neil Ferguson, de la Imperial College din Londra şi membru al Grupului ştiinţific consultativ pentru situaţii de urgenţă (Sage), a afirmat la BBC că aceste cifre s-ar puteau dubla, dar acest lucru este “mult mai puţin sigur”.

Întrebat încotro se îndreaptă ţara pe fondul ridicării restricţiilor, Ferguson a spus: “Este foarte greu de afirmat cu certitudine, dar cred că 100.000 de cazuri pe zi sunt aproape inevitabile”.

El a subliniat că relaxarea măsurilor coincide cu începutul vacanţelor şcolare şi probabil că şi ratele de infectare printre adolescenţi “vor scădea”.

În timp ce a subliniat de asemenea că este “foarte dificil de făcut precizări”, Ferguson a spus: “Cred că este aproape sigur că vom ajunge la 1.000 de spitalizări pe zi

Articolul precedentMihăilă, despre testarea periodică a personalului medical nevaccinat. Cine suportă costurile testării?
Articolul următorMinisterul Sănătății: Consultare publică privind noul model de Contract-cadru și norme de aplicare