Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, despre educaţia în bolile respiratorii

0
186

Asist. univ. dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” a declarat că în peisajul medical actual este nevoie de o mai bună comunicare pentru că educaţia în bolile respiratorii trebuie să fie realizată pe toate palierele, respectiv între pacienţi, aparţinători, dar şi comunicarea între specialiştii,care nu poate să aducă decât beneficii activităţii de zi cu zi.

“Am observat că principalul lucru care s-a realizat la nivel media a fost educarea. Pe lângă toate celelalte activităţi pe care le-am făcut la nivelul spitalului, secţiilor, care a însemnat tratament, diagnostic, monitorizarea pacienţilor, la nivelul publicului larg, cel mai important a fost nevoia de comunicare, de informare şi educare. În acest context, cred că putem vorbi despre o continuare a ceea ce am învăţat în această perioadă a infecţiei cu SARS-CoV2”, a declarat asist. univ. dr. Beatrice Mahler.

Declarația a fost făcută în cadrul conferinței “Educaţia în bolile respiratorii. Provocări şi persective”, transmisă pe platforma www.conferinte-live.ro. Sănătatea Press Group este producătorul video al conferinței.

www.conferinte-LIVE.ro este o platformă dezvoltată de către Sănătatea Press Group – o soluție completă pentru organizarea de evenimente live cu durata de până la 4 ore, în spațiul online, prin videostream, în aceeași configurație ca în cazul evenimentelor obișnuite.

Articolul precedentIohannis: Statul trebuie să continue măsurile pentru a creşte capacitatea de gestionare a unei crize precum pandemia COVID-19
Articolul următorConf. dr. Irina Strâmbu, despre educaţia în bolile respiratorii: Este o colaborare între medic şi pacient