MAE: Noi condiţii de intrare în Franţa, pe cale aeriană sau maritimă, în contextul pandemiei de COVID-19

0
513

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că toate persoanele cu vârsta de peste 11 ani care sosesc în Franţa pe cale aeriană sau maritimă din ţările spaţiului european vor prezenta, la îmbarcare, o declaraţie pe propria răspundere prin care se angajează să se autoizoleze pentru o perioadă de 7 zile după sosirea în Franţa, în plus faţă de măsura prezentării unui test tip PCR negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.

„Astfel, în plus faţă de măsura prezentării unui test tip PCR negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării, toate persoanele cu vârsta de peste 11 ani care sosesc în Franţa pe cale aeriană sau maritimă din ţările spaţiului european (Uniunea Europeană, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Vatican şi Elveţia) vor prezenta, la îmbarcare, o declaraţie pe propria răspundere, prin care: se angajează să se autoizoleze pentru o perioadă de 7 zile după sosirea în Franţa, declară că vor efectua un al doilea test PCR la finalul acestei perioade de autoizolare şi declară că nu prezintă simptome specifice COVID-19 şi nu au intrat în contact cu o persoană pozitivă în ultimele 14 zile înaintea sosirii pe teritoriul francez”, se arată într-un comunicat al MAE.

Totodată, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile franceze, sunt exceptați de la aceste măsuri (prezentarea unui test molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 și măsura autoizolării) lucrătorii transfrontalieri, transportatorii și călătorii care sosesc pe cale terestră (rutieră sau feroviară).

Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33 (0)1 47 05 29 66, +33 (0)1 47 05 27 55, +33 (0)1 45 50 39 97, +33 (0)1 47 05 10 40, Consulatului General al României la Strasbourg: +33 369.321.938, Consulatului General al României la Marsilia: +33 4 91221741, Consulatului General al României la Lyon: +33 (0) 478.607.252, +33 (0) 478.607.266, +33 (0) 478.607.322, +33 (0) 478.607.077, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice la Paris: +33 (0)6 80 71 37 29, Consulatului General al României la Strasbourg: +33 6 27 05 00 22, Consulatului General al României la Marsilia: +33 6 10027164, Consulatului General al României la Lyon: +33 6 43627736.

Articolul precedentCâți angajați din învățământ s-au vaccinat, deja, anti-COVID-19. Precizările ministrului Educației
Articolul următorMinistrul Educației: Grădinițele vor rămâne deschise, indiferent de scenariu