Luna conștientizării cancerului colorectal: Screening-ul salvează vieți

0
325

Spitalul Universitar de Urgență București atrage atenția asupra importanței conștientizării cancerului colorectal, o afecțiune care poate fi prevenită prin depistare precoce. Un test simplu, de hemoragii oculte în materiile fecale, poate face diferența între o intervenție timpurie și o evoluție gravă a bolii.

În această lună dedicată cancerului colorectal, Spitalul Universitar de Urgență București prezintă povestea unei paciente de 69 de ani, care a urmat recomandarea medicului de familie și a efectuat testul de depistare a hemoragiilor oculte, parte din screeningul pentru cancer colorectal. Rezultatul testului a fost pozitiv, iar pacienta a fost îndrumată către spital pentru investigații suplimentare.

Echipa de la Gastroenterologie II a realizat o colonoscopie, iar în urma acesteia au fost descoperiți trei polipi, dintre care unul cu sângerare activă. Aceștia au fost rezecați endoscopic, prevenind astfel evoluția bolii către o formă gravă, cum ar fi cancerul colorectal.

„Cu cât identificăm mai devreme eventualele probleme, cu atât tratamentul este mai simplu și mai eficient”, afirmă reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București.

Specialiștii recomandă ca persoanele de peste 50 de ani sau cele cu factori de risc să discute cu medicul lor despre testele de screening pentru cancer colorectal. Nu amânați efectuarea acestora, pentru că o depistare timpurie poate face diferența în tratament și supraviețuire.

Articolul precedentINSP: 97.315 cazuri de infecții respiratorii și două decese confirmate cu gripă în ultima săptămână
Articolul următorÎn ţara noastră mortalitatea cardiovasculară depăşeşte 50% din totalul deceselor anuale, avertizează cardiologii