LIVE(RO)4: SUUB va oferi screening gratuit pentru peste 15.000 de persoane cu boli hepatice cronice în regiunea București-Ilfov

0
214

Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) a anunțat demararea proiectului „LIVE(RO)4 BUCUREȘTI-ILFOV”, un program regional dedicat prevenției, screeningului și diagnosticului pacienților cu boli hepatice cronice, după semnarea contractului de finanțare nr. 113149/30.09.2025 cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Sănătate.

Proiectul, care se va desfășura pe o perioadă de 42 de luni, între 30 septembrie 2025 și 1 martie 2029, este implementat în parteneriat cu Asociația Română Anti-Sida (ARAS). Finanțarea totală este de 19.527.583,71 lei, din care 7.811.033,48 lei provin din fonduri nerambursabile FEDR/FSE+/FC/FTJ, 11.429.782,58 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din bugetul național, iar contribuția beneficiarului este de 286.767,65 lei.

Programul face parte din Prioritatea 1 a Fondului Social European +, care urmărește „creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive”.

Obiectivul general al proiectului este „creșterea accesului echitabil, în timp util și fără discriminare, al persoanelor vulnerabile din regiunea București-Ilfov – din comunități marginalizate, cu risc crescut de infectare – la servicii integrate de prevenție, screening, diagnostic și îndrumare către tratament al bolilor hepatice cronice, în vederea reducerii impactului acestora asupra sănătății populației și a mortalității asociate”.

Printre principalele rezultate așteptate se numără:

  • Cel puțin 15.008 persoane din grupuri vulnerabile și defavorizate socio-economic, care locuiesc în comunități cu grad ridicat de vulnerabilitate, să beneficieze de screening pentru bolile hepatice cronice;

  • Înființarea, dezvoltarea, sprijinirea și dotarea a cel puțin un centru regional de prevenție pentru bolile hepatice cronice;

  • Crearea unei rețele integrate de cabinete de medicină de familie;

  • Stadializarea a minimum 301 pacienți.

Articolul precedentSpecialiști din țară și străinătate, reuniți la Institutul de Medicină Urgentă pentru un workshop despre prevenirea și tratamentul AVC
Articolul următorPreședintele României: Am promulgat o lege care aduce noi reglementări în domeniul sănătății