Laptele matern este esential in dezvoltarea inteligentei copiilor, concluzie formulata de catre oamenii de stiinta din Marea Britanie. Potrivit acestora, copiii care sunt alaptati cel putin o luna vor fi mai inteligenti, decat acei copii hraniti cu formule de lapte. Hranirea cu lapte matern, chiar si pentru o perioada scurta, creste cu 8 puncte IQ-ul copiilor.

Acest lucru este posibil datorita combinatiei de proteine, grasimi, vitamine, minerale si enzime necesare diferitelor stadii de crestere ale micutilor. Studiile au demonstrat ca laptele matern este mai usor de digerat datorita proprietatilor antiinfectioase ale zerului si ale cazeinei, doua tipuri de proteine. Spre deosebire de formulele de lapte la care continutul de cazeina este mai mare, in laptele matern proportia este de 60% zer si 40% cazeina.

Totodata, oamenii de stiinta au subliniat importanta laptelui matern in prevenirea si aparitia alergiilor si intolerantelor alimentare la copii, deoarece acest tip de lapte nu contine proteine straine organismului lor. De asemenea, laptele matern contine anticorpi antibacterieni si antivirali, imunoglobulina A secretorie si mucus, substante care previn aderarea microorganismelor la epiteliul intestinal.