Județul Ilfov a intrat în scenariul roșu, timp de două săptămâni, ca urmare a deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov. Hotărârea a intrat în vigoare luni, începând cu ora 20.00, și a fost luată în contextul ratei de incidență cumulate a cazurilor ce depășește 3 la mia de locuitori.

Astfel, vor fi închise toate restaurantele în interior, cinematografele, sălile de spectacole, iar activitatea cu publicul pentru firmele din domeniul jocurilor de noroc vor fi închise, de asemenea.

În Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență se arată: „Având în vedere că în Județul Ilfov rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 locuitori, respectiv 8,13/1000 locuitori, pentru următoarele 14 zile, începând cu data de 23.11.2020 ora 20:00 și până în data de 06.12.2020 ora 20:00, la nivelul județului Ilfov, pentru localitățile în care nu este instituită carantina zonală, se dispun următoarele măsuri:

– interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

– interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.

– interzicerea organizării și desfășurării activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte”.

De asemenea, mai trebuie precizat că în acest moment în 11 localități din județul Ilfoveste în vigoare măsura carantinării.