Ioana Mihăilă prezintă diferenţele de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19, în Camera Deputaților

0
96

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, participă, luni, începând cu ora 16.00, în plenul Camerei Deputaţilor, la „Ora Guvernului”, pentru a prezenta raportul Comisiei privind diferenţele de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19.

Miercurea trecută, Biroul permanent al Camerei a luat decizia de a o invita pe Ioana Mihăilă în plen, în urma unei solicitări făcute de deputaţii PSD.

Tema de dezbatere este „Prezentarea Raportului preliminar întocmit de Ministerul Sănătăţii privind raportarea deceselor COVID-19 şi de clarificare a diferenţelor dintre sistemele de raportare”.

Joi, ministrul Sănătăţii a anunţat că va prezenta în Parlament raportul Comisiei privind diferenţele de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19, menţionând că este „un act de transparenţă şi de responsabilitate”.

„Cred că această solicitare a Parlamentului este bine-venită, este un act de transparenţă şi de responsabilitate acela de a prezenta datele, pe care vi le-am furnizat şi dumneavoastră, în faţa celor aleşi. (…) Voi merge”, a precizat ministrul.

Mihăilă a adăugat că tot un act de responsabilitate este şi acela ca parlamentarii să „nu politizeze” niciun aspect al evoluţiei pandemiei de COVID-19.

„Dar, de asemenea, este un act de responsabilitate a celor aleşi să nu politizeze niciun aspect al evoluţiei pandemiei”, a susţinut ministrul Sănătăţii.

Ioana Mihăilă a susţinut că au existat diferenţe de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19, de la începutul pandemiei şi până în acest moment, care au la bază „birocraţia” şi utilizarea de către spitale a „diferite tipuri de raportare”.

Decesele persoanelor cu COVID-19 raportate în platforma alerte.ms.ro sunt cu 13% mai numeroase decât cele din evidenţele Institutului Naţional de Statistică, relevă raportul comisiei. Potrivit acestuia, dubla raportare, pe principii diferite, atrage după sine „confuzii, implică eforturi adiţionale” de validare a datelor şi „consum de resurse”.

Articolul precedentPrefectul Capitalei anunță convocarea CMBSU pentru măsuri privind şcolile, dacă incidenţa rămâne în scădere
Articolul următorMihăilă: Am cerut clarificări pentru îmbunătăţirea modului de raportare a deceselor COVID