Intervenție chirurgicală extrem de rară la nivel mondial, realizată în premieră la SJU Sfântu Gheorghe

0
19

O intervenție chirurgicală extrem de rară la nivel național, dar și la nivel mondial, a fost realizată în premieră, săptămâna aceasta, la Spitalul Județean de urgență din Sfântu Gheorghe.

Este vorba despre o procedură de revascularizare a membrelor inferioare, intervenție care a fost realizată de o echipă de medici din judeţele Covasna şi Braşov, condusă de dr. Sorin Baloş, medic primar în chirurgie cardiovasculară, şi dr. Gyorbiro Laszlo, medic specialist în chirurgie vasculară, potrivit Agerpres.

Intervenția a presupus alimentarea membrelor inferioare ale unei paciente din judeţul Harghita, în vârstă de 53 de ani, cu sânge transferat din aorta ascendentă.

”Antecedentele medicale pe care aceasta le avea nu au permis utilizarea metodei obişnuite în astfel de cazuri aşa încât echipa de chirurgi a fost nevoită să apeleze la o soluţie ‘nonconformistă’, respectiv montarea pe aorta ascendentă a unui vas de sânge artificial (proteză vasculară), comandat din Germania, şi menit să transporte sângele până la cele două membre”, se arată într-un comunicat de presă transmis vineri Agerpres.

Intervenţia a durat aproximativ două ore şi jumătate şi a decurs fără complicaţii, iar medicii afirmă că a fost un succes având în vedere că ambele picioare ale pacientei sunt calde, ceea ce înseamnă că le este asigurată cantitatea necesară de sânge.

”Intervenţia presupune ca din aorta ascendentă – de la aproximativ 4 cm de la inimă – să fie montată o proteză specială, bifurcată, în formă de Y, care să transporte sângele în picioare. Am ales o variantă chirurgicală rară, de a porni de la aorta ascendentă, respectiv vasul principal care aduce sângele de la inimă către toate organele. Am realizat o sternotomie, aşa cum procedăm în cazul operaţiilor pe cord deschis, şi am condus proteza pe sub piele, circa 40 de centimetri, până la vasele importante din zona inghinală, acolo unde se găsesc ambele artere femurale care transportă sângele spre picioare”, a declarat dr. Gyorbiro Laszlo, în comunicat.

Potrivit medicului, în reuşita acestei operaţii extrem de importantă a fost şi munca depusă de echipa de anestezişti formată din dr. Buzsi Janka şi dr. Costache Cătălin de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe.

”Nu putem fi deschizători de drumuri în toate situaţiile, dar suntem încântaţi să ne numărăm printre puţinele spitale din lume care au realizat o astfel de procedură. Întotdeauna o astfel de reuşită este rezultatul unei munci în echipă. Încă o dată mă declar mândru de colegii mei, care au dovedit din nou că sunt extrem de bine pregătiţi şi nu se tem să apeleze la metode mai puţin obişnuite, totul în favoarea pacientului. Trebuie să spun că avem o echipă medicală bine pregătită în toate secţiile, în toate specialităţile şi că această realizare este şi rezultatul muncii celor aproape 1.000 de angajaţi ai spitalului. Lucrăm în permanenţă la îmbunătăţirea serviciilor oferite de spitalul nostru şi suntem sprijiniţi la tot pasul de Consiliul Judeţean Covasna, dar fără profesionalismul şi dăruirea colegilor mei nimic nu ar fi posibil”, a afirmat managerul spitalului, Andras-Nagy Robert.

De-a lungul timpului, în România au mai fost realizate doar două proceduri de acest fel, iar la nivel mondial există publicaţii despre aproximativ 50 de astfel de cazuri, se mai arată în comunicat.

Articolul precedentGermania, în favoarea semnării unui acord cu Rusia pentru achiziționarea vaccinului anti-COVID Sputnik V
Articolul următorVaccinul AstraZeneca, recomandat a fi rezervat pentru persoanele de peste 55 de ani, în Franța