Infecţii respiratorii acute: Aproape 49.000 de cazuri, faţă de aproximativ 31.000 în aceeaşi perioadă din 2021

0
492

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat vineri că numărul de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii) a ajuns în perioada 10-16 ianuarie la 48.794 de cazuri, în creştere faţă de săptămâna anterioară, când au fost 45.869.

În aceeaşi perioadă a sezonului precedent au fost 31.126 de cazuri.

Potrivit INSP, în perioada 10 – 16 ianuarie au fost raportate la nivel naţional 51 de cazuri de gripă clinică, comparativ cu 6 cazuri înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totodată, în aceeaşi săptămână au fost confirmate cu laboratorul 5 cazuri de gripă.

De la începutul sezonului au fost confirmate cu laboratorul 15 cazuri de gripă:

* un caz de gripă, cu virus gripal tip B, în Bucureşti;

* un caz de gripă, cu virus gripal tip AH1m în Bucureşti;

* 9 cazuri de gripă, cu virus gripal tip AH3 (3 în Vrancea, 3 în Prahova, câte unul în Iaşi, Ilfov şi Bucureşti);

* 4 cazuri de gripă, cu virus gripal tip A nesubtipat în judeţul Galaţi.

Nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal.

Conform INSP, până la data de 16 ianuarie au fost vaccinate antigripal 1.266.040 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

Articolul precedentMinistrul Sănătății, despre principalele cauze ale numărului mare de decese COVID în România
Articolul următorO subvariantă Omicron, detectată în mai multe ţări ale lumii, monitorizată de oamenii de ştiinţă