Incidența cancerului colorectal la adulții tineri crește și scade la persoanele în vârstă

0
507

Incidența cancerului colorectal la adulții tineri crește și scade la persoanele în vârstă, potrivit celei mai recente ediții a Colorectal Cancer Statistics 2020, o publicație a American Cancer Society, citată de Medical Xpress.

Un prin semn al schimbării: vârsta medie la care acest tip de cancer este diagnosticat a scăzut de la 72 de ani la sfârșitul anilor 1980 la 66 de ani în perioada 2015-2016. Cu alte cuvinte, jumătate dintre persoanele nou diagnosticate au vârsta de de 66 de ani sau mai mică.

În Statele Unite, cancerul colorectal este al treilea tip de cancer diagnosticat și a treia principală cauză de deces, atât la bărbați, cât și la femei.
Scăderi rapide ale incidenței cancerului colorectal la persoanele cu vârsta peste 50 de ani au avut loc în anii 2000, în mare parte datorită screeningului prin colonoscopie, care poate preveni cancerul prin înlăturarea polipilor premaligni.

În ultimii ani, însă, scăderea incidenței s-a limitat la persoanele de peste 65 de ani, printre care ratele au scăzut cu 3,3% pe an din 2011 până în 2016.

În cazul grupei de vârstă 50-64 de ani, scăderea incidenței de 2% până la 3% pe an în anii 2000 s-a inversat în ultimii ani, crescând cu 1,0% pe an în perioada 2011-2016.

Un fenomen similar a fost constatat în cazul persoanelor sub 50 de ani, la care ratele de incidență au crescut la mijlocul anilor 1990, ajungând la creșteri de 2,2% pe an, din 2011 până în 2016.

Potrivit statisticii citate, în 2020, vor exista aproximativ 18.000 de cazuri de CRC (12%) diagnosticate la persoane sub 50 de ani, echivalentul a 49 de cazuri noi pe zi.

În plus, sunt așteptate 3.640 de decese (10 pe zi) la această grupă de vârstă, în parte diagnosticării tardive. 1 din 4 pacienți (26%) mai tineri de 50 de ani este diagnosticat cu boală metastatică, comparativ cu 19% dintre cei cu vârsta peste 65 de ani.

Articolul precedentPoştaşii vor purta echipament și măști de protecție la persoanele suspectate sau infectate cu coronavirus
Articolul următorÎncă trei oameni au primit şansa la o nouă viaţă prin transplant de ficat şi rinichi