Incendiu Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” Iaşi: Se continuă dezinfectarea zonei afectate

0
52

Managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, Bioing. Med. Pr. Drd. Alina Belu, a anunţat, miercuri, că unitatea medicală funcţionează „la parametri optimi” după incendiul din ziua precedentă şi se continuă dezinfectarea tuturor spaţiilor afectate.

„De azi noapte, de la ora 24,00, avem două săli funcţionale. Nu a fost nicio intervenţie realizată la neurochirurgie sau în altă parte, funcţionăm la parametri optimi, încercăm să dezinfectăm toată zona afectată. (…) Avem un cabinet şi o sală de tratament afectate de flăcări parţial şi de apă la etajul doi, zona tampon COVID. ATI-ul COVID era gol, nu avem cazuri. Fum, etajul trei în care există o parte din ATI non-COVID şi blocul operator. Acolo a trebuit aerisit şi dezinfectat, ca să putem să realizăm urgenţele”, a declarat managerul unității medicale.

Bioing. Med. Pr. Drd. Alina Belu a precizat că focul a distrus mobilier, documentaţie medicală, un computer şi un pat de consultaţie.

Ad in title

„Cadrele medicale au avut un comportament extraordinar, la nivelul aşteptărilor, având în vedere că noi am făcut instruiri şi protocoale şi am făcut simulări. Am făcut şi pe partea nouă, unde avem detectoare de fum, suntem dotaţi la cel mai înalt standard, dar şi pe zona veche”, a mai spus managerul unităţii medicale.

Un incendiu a izbucnit, marţi seară, la Spitalul pentru copii din Iaşi, fiind activat planul roşu de intervenţie. În total 31 de persoane – copii, aparţinători şi personal medical – au fost evacuate, fără a fi înregistrate victime.

Articolul precedentOMS îngrijorată de creşterea numărului de cazuri de coronavirus în apropierea stadioanelor EURO 2020
Articolul următorSpitalul „V. Babeș” Timișoara va avea primul aparat PET-CT din zona de Vest a țării, dintr-o unitate de stat