Incendiu la Spitalul Orășenesc Rovinari: Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate

0
461

Aproximativ 50 de persoane, pacienţi şi angajaţi, s-au autoevacuat din cauza fumului degajat în urma izbucnirii unui incendiu, vineri, la un tablou electric în Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Orăşenesc Rovinari.

Pompierii au fost solicitați să intervină în jurul orei 12:00.

”Din cauza fumului degajat, aproximativ 50 de persoane, angajaţi şi pacienţi s-au autoevacuat. Două persoane (pacienţi) care se aflau în Compartimentul de Primiri Urgente au fost transportate la UPU Târgu-Jiu pentru investigaţiile medicale pentru care se prezentaseră la CPU Rovinari, nefiind afectaţi medical de incendiu”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj.

Incendiul a fost lichidat de către pompieri.

Articolul precedentSalvați Copiii România: Zeci de profesori instruiți asupra prevenirii consumului de droguri
Articolul următorSpitalul de Pneumoftiziologie Sibiu: Aproape un sfert din numărul de cazuri de tuberculoză înregistrate în UE sunt din România