IGSU: Câte unităţi medicale nu dețineau autorizaţie privind siguranţa la incendiu, anul trecut

0
341

Un raport al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), realizat după incendiul din Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, arată că peste 300 de clădiri în care funcţionează unităţi medicale publice sau private, la nivel naţional, nu deţineau autorizaţie privind siguranţa la incendiu, la sfârşitul anului trecut.

Dintre aceste imobile, peste 180 nu au nici avizul de securitate la incendiu, care presupune un plan privind respectarea măsurilor de prevenire.

„Din punctul de vedere al avizării-autorizării privind securitatea la incendiu a unităţilor sanitare, la data de 16.11.2020, la nivel naţional, funcţionau 1.392 de clădiri ale unităţilor sanitare şi private, cu paturi. Din totalul acestora, 310 deţin autorizaţia de securitate la incendiu, iar 52 sunt autorizate parţial. Totodată, 728 dintre clădirile unităţilor sanitare nu necesită obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. De asemenea, dintre clădirile care nu deţin autorizaţie (302), pentru 120 clădiri au fost eliberate avize de securitate la incendiu”, se arată în raportul IGSU.

Conform normelor legale, autorizaţia de securitate la incendiu certifică faptul că o construcţie respectă prevederile reglementărilor tehnice de proiectare. Acest document conferă persoanelor fizice sau juridice, deţinătoare ale construcţiilor, instalaţiilor şi ale altor amenajări, dreptul de a le edifica, de a le pune în funcţiune şi de a le exploata din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţei de securitate la incendiu. Autorizaţia trebuie solicitată după admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor şi înainte de darea în funcţiune a clădirii, potrivit aceleiași surse.

Eliberarea acestor documente este necesară atât pentru construcţiile existente, atunci când se schimbă funcţiunile unui spaţiu şi/sau se execută lucrări de modificare, cât şi pentru construcţiile noi. Pentru unităţile sanitare, această obligaţie a fost instituită începând cu anul 1992.

 

Articolul precedentProtest al Federației SANITAS, pe 1 februarie
Articolul următorÎntrebări și răspunsuri: Cine garantează că vaccinurile sunt ținute la temperatura corecta?