Gheorghiță, despre vaccinarea populației generale: Din 15 martie deschidem lista de așteptare

0
55

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat că aproximativ trei – patru milioane de persoane ar putea fi vaccinate în etapa a doua, obiectiv ce ar putea fi atins în luna aprilie. Din 15 martie, populația generală va putea să se înscrie pe liste de așteptare și, în măsura în care rămân locuri libere în centre, și persoanele din această a treia categorie vor fi contactate pentru a veni la vaccinare. Practic, se va merge în paralel cu a doua și a treia etapă de vaccinare.

Medicul Valeriu Gheorghiță a precizat că astfel se va atinge obiectul privind vaccinarea anti-COVID-19 a 100.000 de persoane pe zi și imunizarea a peste 10 milioane de români până în septembrie.

„Vorbim de o populație estimată de 4 – 5 milioane de persoane din această categorie vulnerabilă, la care se adaugă un milion, poate și mai mult, de persoane care deservesc activități esențiale. Deci etapa a doua e dimensionată la aproximativ șase milioane de persoane eligibile. Așa încât, dacă aplicăm un procent al ratei de vaccinare de 50-70%, noi ne dorim să fie cât mai mult, vorbim efectiv de 3 – 4 milioane de persoane vaccinate în etapa a doua, ceea ce putem atinge ca obiectiv în decursul lunii aprilie”, a precizat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, miercuri seară, la un post de televiziune.

Ad in title

„De aceea am anunțat că, din 15 martie, când va fi disponibilă lista de așteptare, persoanele din etapa a treia, populația generală, vor avea posibiliatea de a se programa pe o listă de așteptare a unui centru de vaccinare. Când vom ocupa locurile disponibile prin persoanele vulnerabile sau care deservesc activitățile esențiale, respectând procentul de 75 – 25%, când rămân locuri în respectivul centru, vom notifica persoanele din etapa a treia care sunt pe lista de așteptare, ca să mergem cu un grad maxim de ocupare a locurilor și să atingem ce ne-am propus – un ritm de 100.000 de persoane vaccinate pe zi, așa încât să fie un obiectiv realist peste 10 milioane de persoane vaccinate în septembrie”, a explicat medicul Valeriu Gheorghiță.

 

Articolul precedentGrecia: Lockdown prelungit și restricții suplimentare, după creșterea numărului de infectări cu SARS-CoV-2
Articolul următorValeriu Gheorghiță: Aproape 96.000 de angajați din învățământ, vaccinați anti-COVID-19