Gheorghiță, despre certificate de vaccinare false: Este foarte greu să avem o imagine reală

0
105

Președintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a declarat că autorităţile nu pot şti cu siguranţă care este numărul de certificate false de vaccinare anti-COVID-19 care au fost emise în România, însă estimează că numărul acestora este de ordinul câtorva mii.

„Este foarte greu să admitem că avem o imagine reală, însă foarte probabil că vorbim de câteva mii de certificate. Am văzut în ultima situaţie, undeva din Mehedinţi sau Bihor unde erau suspiciuni de fraudă asupra a circa 3.000 de certificate. E foarte greu să avem o imagine reală. Este de neînţeles şi de neacceptat o astfel de situaţie”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, duminică seară, la un post de televiziune.

Președintele CNCAV a precizat că situaţia privind „vaccinare la chiuvetă” nu este una „particulară României”, subliniind că şi în alte ţări s-a întâmplat acest lucru.

Gheorghiţă a explicat că la internarea unei persoane cu COVID se determină şi anticorpii şi se vede dacă cineva a fost vaccinat sau nu. Medicul a mai spus că sunt pacienţi care admit, la internare, că nu sunt vaccinaţi, deşi au certificat care arată că ar fi fost imunizaţi prin vaccin.

Președintele CNCAV a afirmat, referindu-se la certificatele de vaccinare false, că „aceste situaţii nu definesc ceea se ce întâmplă din punctul de vedere al campaniei de vaccinare”

Articolul precedentCoronavirus: Trei săptămâni de lockdown în Austria
Articolul următorValeriu Gheorghiță, despre varianta SARS-CoV-2 care ar putea eluda răspunsul imun oferit de vaccinuri