GCS a anunțat alte 1.632 de cazuri noi de persoane infectate. 1.100 de pacienți COVID, la ATI

0
105

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.632 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până pe 6 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.062.527 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.005.623 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 352 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Ad in title

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.346. Dintre acestea, 1.100 sunt internate la ATI.

Până astăzi, 28.710 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 05.05.2021 (10:00) – 06.05.2021 (10:00) au fost raportate 94 de decese (46 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.446.397 de teste RT-PCR și 934.640 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.848 de teste RT-PCR (13.981 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.867 la cerere) și 12.625 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 4 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 6 mai a.c.

Pe teritoriul României, 22.269 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.496 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.568 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 107 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.588 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 717 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 5 mai, 4.075 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 903.535 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 7 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

Articolul precedentIohannis: Până când vom avea un număr mare de români vaccinați trebuie să respectăm restricțiile
Articolul următorINSP: 30 de decese cauzate de infectarea cu noi variante ale SARS-CoV-2