Un număr de 80 de defibrilatoare semiautomate au fost achiziţionate printr-un proiect transfrontalier, realizat de Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi şi Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul, Republica Moldova, a declarat, marţi, rectorul instituţiei de învăţământ superior gălăţene, Lucian Georgescu.

Potrivit acestuia, proiectul este unic în România.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi este prima universitate din România care, preocupându-se de starea de sănătate a angajaţilor şi a studenţilor, a reuşit să acceseze fonduri printr-un proiect internaţional şi a achiziţionat defibrilatoare semiautomate ce vor fi distribuite în spaţiile de învăţământ şi administrative şi în cămine. Fiind în spaţii publice, vor fi şi la dispoziţia instituţiilor adiacente”, a spus Georgescu.

Din cele 80 de aparate de tip defibrilator, 65 vor fi amplasate la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi 15, la Universitatea de Stat din Cahul.

De asemenea, se vor organiza cursuri de prim ajutor şi vor fi simulate situaţii de urgenţă pentru 600 de participanţi, personal şi studenţi, din cadrul universităţii.

Valoarea totală a proiectului este de 219.981 de euro, din care 197.131 de euro reprezintă Grantul din fonduri europene, iar 22.850 de euro, cofinanţare din partea celor două universităţi.