Expunerea la fumul de tigara creste cu circa 30% riscul de infarct miocardic, accident vascular, cancer pulmonar la nefumatori

0
460

Persoanele care nu fumeaza, dar sunt expuse la fumul de tigara prezinta un risc cu circa 30% mai mare de a dezvolta afectiuni grave, precum infarctul miocardic, cancerul de plaman, accident vascular explica prof. dr. Florin Mihaltan, medic primar Pneumologie, Presedintele Societatii Romane de Pneumologie.

„Riscul e cam cu 30% mai mare fata de un nefumator care traieste intr-un mediu curat pentru infract miocardic, accidente vasculare, cancer pulmonar, emfiem pulmonar. Se stie la ora actuala ca din totalitatea deceselor cauzate de fumat o zecime o reprezinta fumatorii pasivi. Acest lucru se poate extrapola foarte usor si la noi in tara unde sigur ca o zecime din nefumatori platesc un tribut similar cu fumatorii”, a declarat pentru www.SanatateaTV.ro profesorul Mihaltan, unul dintre sustinatorii legii antifumat.

in ceea ce priveste fumatorii, aceste boli apar cu atat mai devreme cu cat debutul fumatului este la o varsta mai mica.

„Cu cat debutezi mai devreme, cu cat fumezi mai mult ca pachete de tigari pe zi cu atat debutul bolilor apare mai devreme. Este vorba aici de emfizeme, BPOC care inainte apareau dupa 45-50 de ani. Acum apar si la 35 de ani. E vorba de diferite forme de cancer care le vedem din ce in ce mai des la tineri sub 30 de ani si care au intotdeaua o evolutie grava. Este vorba de o serie de boli cardiovasculare care apar precoce: infarct miocardic, accidente vasculare si care inainte erau apanajul adultului varstnic. Acum le vedem destul de des la tineri. Deci toate aceste lucruri sunt ancorate la numarul de tagari si la procentul de fumatori cu varsta precoce de debut”, a mai explicat prof. dr. Florin Mihaltan.

in Romania, in general, fumatorul debuteaza intre 9 si 12 ani, in timp ce la 14 ani, jumatate dintre adolescenti a incercat tigara, potrivit presedintelui Societatii Romane de Pneumologie. La 18 ani, rata fumatorilor este de 18%, iar dupa 24-25 de ani procentul ajunge la 26%,media la nivelul populatiei in Romania fiind de 27%.

Articolul precedentVaccinul anti HPV ar putea fi reintrodus in programul de imunizare, dar optional
Articolul următorAplicatie mobila pentru depistarea hipertensiunii arteriale lansata de Societatea Romana de Cardiologie