EXCLUSIV Medic ATI, despre procedura prin care aparținătorii pot vizita pacienții COVID

0
565

Conf. univ. dr. Elena Copaciu, medic ATI la Institutul „Matei Balș” din Capitală, a declarat pentru Sănătatea TV și RoHealthreview, că pacienților COVID-19, internați la secția de terapie intensivă, le face bine vizita celor apropiați, iar experiența arată că activitatea personalului medical nu este îngreunată de accesul aparținătorilor în secția ATI.

” Pacienților le face bine să vină cineva apropiat să îi viziteze. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care s-a dat acest Ordin. Într-un univers cu totul nou pentru ei, există teamă, la câte s-au spus despre pacienții critici COVID-19. Mulți dintre ei au impresia că în momentul în care ajung în terapie intensivă, acolo este stația terminus, că evoluția va fi nefavorabilă și se gândesc la moarte, dar lucrurile nu stau chiar așa. Mai ales când ies de pe suportul de funcții vitale și încă au nevoie de stabilizare, sunt și fragilizați din punct de vedere psihic, iar contactul cu cei apropiați le face foarte bine”, a declarat medicul ATI.

Medicul ATI a spus că există o reticență a oamenilor de a intra în zona contaminată, dar cei care doresc pot să se programeze la vizită.

„Cei care fac cererea și li se explică la telefon toată procedura, nu se tem să intre într-o secție ATI, dar în general, există o reticență a oamenilor de a intra în zona respectivă, în zona contaminată, însă pentru cei care doresc există posibilitatea să vină la vizită. Relații telefonice se dau zilnic, iar medicul de gardă, de pildă, în cursul gărzii, în momentul în care face o pauză și iese din zona roșie, are un telefon dedicat apelurilor de la rudele pacienților și atunci încearcă să răspundă la cât mai multe dintre aceste apeluri” , a adăugat conf. univ. dr. Elena Copaciu.

Potrivit acesteia, la „Matei Balș”, programul de vizită a pacienților ATI COVID este 12-14 în fiecare zi.

„Urmează să se elaboreze o procedură pe spital. Am stabilit rapid cu direcția spitalului, pentru că din momentul în care s-a publicat Ordinul, cererile au început să vină. Aparținătorii au început să fie primiți începând de sâmbătă. În fiecare zi, sunt câte trei-patru aparținători, în timp ce pe secția ATI sunt internați 20 de pacienți „, a precizat medicul ATI.

Reprezentantul Spitalului „Matei Balș” a explicat că rudele pacienților fac o cerere, li se explică telefonic că este vorba despre o singură persoană care se va echipa la fel ca personalul medical ce intră în zona COVID, și pot să stea 15 minute la pacient.

„Aparținătorul nu va avea niciun fel de obiect cu el, i se face un triaj epidemiologic ca pentru oricine intră în zona respectivă. Și la îmbrăcat, și la dezbrăcat, sunt îndrumați de o asistentă ca să nu existe riscul de contaminare și sunt însoțiți de infimieră pe perioada vizitei. Programarea se face cu o zi înainte ca să nu se suprapună cu alți aparținători. Nu au fost probleme, au venit și în week-end oameni. A fost și un preot care a intrat la pacienți. Ideea este să nu vină la toți pacienții toți o dată”, a explicat conf. univ. dr. Copaciu.

Medicul ATI a spus însă că nu sunt atât de multe solicitări din partea aparținătorilor pentru a vizita pacienții COVID-19 aflați la terapie intensivă.

” Fiind reanimare, sunt pacienți critici, știu că mulți dintre ei sunt sedați, sunt pe suport de funcții vitale și atunci, dacă pacienții evoluează nefavorabil avertizăm familiile și pot să vină să îi vadă când se agravează starea sau atunci când, din nefericire este perioada terminală sau când se ameliorează și chiar pot să discute și să schimbe câteva vorbe. Contactul cu persoanele dragi le face foarte bine pacienților”, a adăugat medicul.

Accesul apropiaților la pacienții COVID-19 internați a început să fie permis după ce fostul ministrul al Sănătății, Vlad Voiculescu, a semnat la sfârșitul săptămânii trecute ordinul de schimbare a protocolului specific privind decesele pacienţilor infectaţi SARS-CoV-2, dar și accesul în spitale a preoților și aparținătorilor.

 

Articolul precedentUMF „Carol Davila” Bucureşti, finanțare în valoare de 24 milioane euro, de la Banca Europeană de Investiţii
Articolul următorVicepremierul Dan Barna, despre demiterea ministrului Vlad Voiculescu