Etichetele ce indica exercitiile fizice necesare arderii caloriilor dintr-un aliment, o strategie contra obezitatii – studiu

0
491

Informaţiile de pe ambalaje referitoare la exerciţiile fizice necesare pentru arderea caloriilor conţinute de alimente şi bauturi ar putea fi mai eficiente decat cele privind continutul caloric. Cel putin asta arata un studiu publicat in Marea Britanie.

Autorii studiului afirma ca sistemul actual de etichetare are un efect limitat asupra schimbarii comportamentelor de cumparare şi de consum deoarece numeroase persoane nu cunosc inţelesul caloriilor sau al nivelului de grasimi din punct de vedere al echilibrului energetic.
Un grup de cercetatori de la Universitatea Loughborough din Marea Britanie estimeaza ca un nou sistem, in care ar fi trecute minutele sau kilometrii necesari pentru arderea caloriilor conţinute de un anumit produs, ar putea determina consumatorii sa reduca, in medie, caloriile ingerate cu pana la 200 pe zi. Acest lucru ar putea contribui la prevenirea obezitaţii la nivel de populaţie, au subliniat specialiştii.

Oamenii de ştiinţa au analizat 14 studii randomizate controlate, care au comparat impactul diverselor tipuri de etichetare in ceea ce priveşte selecţia, cumpararea şi consumul alimentelor şi bauturilor (cu excepţia alcoolului). Ei au descoperit ca au fost achiziţionate cantitati mai mici de alimente şi bauturi, au fost selectate produse cu mai puţine calorii şi au fost ingerate mai puţine calorii atunci cand a fost utilizata etichetarea ce includea si exercitiile fizice, in comparaţie cu alte tipuri de etichete.
Totuşi, specialiştii au atras atenţia ca multe dintre studii nu au fost realizate in situaţii prezente in viaţa de zi cu zi, cum ar fi in restaurante şi supermarketuri.
Duncan Stephenson, director executiv adjunct in cadrul RSPH, a declarat: ”Salutam aceasta noua cercetare care susţine introducerea echivalentului in activitate fizica pe etichetele alimentare. Cercetarile noastre au demonstrat ca utilizarea acestui tip de etichetare i-a facut pe oameni sa se gandeasca de doua ori la caloriile pe care le consumau, iar in comparaţie cu alte tipuri de etichetare oamenii s-au aratat de peste trei ori mai dispuşi sa intreprinda activitaţi fizice”.
”Deşi diferenţa pe care o face etichetarea Pace poate parea mica, aceste mici modificari pot insemna mult in general in ceea ce priveşte consumul de calorii şi, in final, creşterea in greutate”, a adaugat Stephenson.

Articolul precedentPatru vieti, salvate dupa o prelevare de organe la Spitalul Universitar
Articolul următorInterviu cu dr. Dana Craiu: Ce trebuie sa faca parintii in cazul in care copilul sufera o criza epileptica?