Ediţia a X-a a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială

0
300
Foto: MMSS

Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali a sărbătorit, marți, un deceniu de excelenţă în asistenţă socială, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale, la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială: „Sunt 10 ani în care Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali a premiat eforturile susţinute şi angajamentul neclintit al profesioniştilor din domeniul asistenţei sociale” – menționează reprezentanții acestuia. Evenimentul s-a desfășurat la Ateneul Român și a fost prezentat de Andreea Marin, în calitate de „ambasador al excelenței” în domeniul amintit.

„Această aniversare nu este doar despre trecut; este şi despre recunoaşterea realizărilor noastre colective şi, mai presus de toate, despre privirea încrezătoare către viitor. Pe măsură ce privim spre viitor, suntem inspiraţi de potenţialul continuu de a face diferenţa cu aceeaşi pasiune şi dedicare pentru a face asistenţa socială mai eficientă şi mai accesibilă pentru toţi cei care au nevoie” a transmis, cu acest prilej, Diana Cristea, Preşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali.

Câştigătorii Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, Ediţia a X-a, 2024 sunt:

Premiul Asistentul Social al Anului 2023 – Petruţa-Florentina Anania (Braşov)

Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Protecţiei Copilului – Alexandru-Marian Bogatu (Bucureşti)

Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Protecţiei şi Promovării Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi – Laurenţiu Ioan Lazăr (Bihor)

Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Servicii Medicale şi de Sănătate – Mihaela Pricopie (Bucureşti)

Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Reintegrării Sociale a Persoanelor Private de Libertate -Mihaela Ciolacu (Braşov)

Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Protecţiei Persoanelor Vârstnice şi Îngrijrii la Domiciliu – Florin-Armand Oprea (Bacău)

Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Asistenţei Sociale Comunitare – Maria-Izabela Gabor (Iaşi)

Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Prevenirii/ Reducerii Riscurilor Asociate Infecţiei HIV, Consumului de Droguri şi Exploatării Sexuale – Ana-Florentina Voicu (Bucureşti)

Premiul pentru Asistentul Social din Mediul Rural – Maria-Gianina Catană (Botoşani)

Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Promovării Egalităţii de Gen, Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi şi Combaterii Discriminării – Raluca-Alexandra Trifan (Bucureşti)

Premiul pentru Cel mai Bun Asistent Social Debutant, Absolvent 2023 – Maria-Gabriela Turcescu-Socaciu (Bucureşti)

Premiul pentru Jurnalism – Mihaela Costache Niculescu (Plus24.ro Iaşi)

Premiul Politicianul care a Susţinut şi a Promovat Asistenţa Socială în Anul 2023 – Oana-Silvia Ţoiu (deputat USR)

Premiul Instituţia Anului – Asociaţia Filantropia Ortodoxă Huşi (Vaslui)

Premiul Personalitatea Anului 2023 în Promovarea Educaţiei şi Formării în Asistenţă Socială – Loredana-Marcela Trancă (Timiş)

Premiul de Excelenţă pentru Promovarea Profesiei Liberale de Asistent Social – CIAS Todor Ida-Bianca (Timiş)

Premiul pentru Întreaga Carieră în Promovarea Asistenţei Sociale – Steliana-Camelia Herea (Prahova)

Premiul pentru Cea mai Activă Sucursală Teritorială CNASR – Sucursala teritorială Iaşi

Diana Cristea, Preşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali împreună cu Doru Buzducea, Ambasadorul Excelenţei în Asistenţă Socială au acordat Distincţia de Excelenţă pentru susţinerea profesiei de asistent social Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu:

Asistența_socială este o profesie care exprimă cel mai bine umanitatea. Reforma asistenței sociale demarată de MMSS începând cu anul trecut aduce noi oportunități atât pentru cei care s-au profesionalizat în acest domeniu, cât și pentru cei aflați la început de drum.
Este nevoie de asistenți sociali în fiecare din cele peste 3.000 de comune din România, iar în acest sens MMSS derulează în acest an un proiect important, strategic. Vizăm dezvoltarea serviciilor integrate de asistență socială în 2.000 de comunități rurale.
Proiectul are o valoare totală de peste 816 milioane de euro. Acesta presupune un sprijin major pentru asistenții sociali și pentru încadrarea de personal nou, precum și pentru administrația publică locală.
Profesionalizarea și dezvoltarea carierei asistenților sociali este o componentă importantă a aceastui proiect. De aceea s-au alocat sume de bani pentru fiecare specialist pentru participarea la cursuri de formare continuă în domeniu.
Le mulțumesc asistenților sociali pentru dăruirea cu care își fac meseria! Îmi doresc ca împreună să facem din România o țară mai bună, mai frumoasă și în care fiecare să ne simțim valorizați”, a declarat ministrul.

În cadrul serii de Gală a fost lansat şi Volumul 3 din Trilogia Albumului cu fotografii de colecţie ale Galei.

Andreea Marin, Ambasadorul în Excelenţă în Asistenţă Socială a fost şi anul acesta gazda evenimentului a cărui amfitrion este încă de la prima ediţie. Soprana Irina Baianţ – una dintre cele mai populare soprane ale României a oferit momentul artistic al serii

Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali reprezintă interesele profesiei de asistent social şi acţionează prin toate mijloacele conferite de lege pentru dezvoltarea acesteia şi pentru ridicarea prestigiului ei in cadrul vieţii sociale.

Articolul precedentSocietatea Studenţilor la Medicină din Bucureşti: „Anual, sub 2% din populaţia României donează, un procent nefericit ce ne plasează la capătul listei la nivel european”
Articolul următorSalvați Copiii România: Anchetă despre traumele pe care le trăiesc copiii refugiaților