Dr. Vass Levente (MS): Nu văd o strategie pe complementaritatea sistemului privat față de sistemul public

0
31

sursa foto: Dr. Vass Levente/Facebook

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Vass Levente, a declarat, marți, că, la acest moment, nu există o strategie clară în domeniul Sănătății.

„În afară de descentralizare, moment important în 2002, când clădirile spitalelor au trecut la autoritățile publice locale, strategii pe investiții nu există. După descentralizare, chiar dacă autoritățile locale au dublat- triplat investițiile, pornind de la 0,01% în 2010, dacă țin bine minte, nu ai cum să ajungi în 11 ani la sume care să contribuie la înoirea parcului imobiliar sau aparaturii. Nu văd o strategie pe complementaritatea sistemului privat față de sistemul public. Impreună cu nepreductibilitatea finanțării CNAS afectează foarte grav neutralitatea sectorială. Nu-i de mirare că, pe an ce trece, plătim sume tot mari pentru tratamente în străinătate”, a declarat dr. Vass Levente.

Secretarul de stat a subliniat că este nevoie de o strategie de investiții, de prioritizare a acestor investiții.

„Momentan noi ne axăm pe cererile din teritoriu, unde sunt studiile de fezabilitate făcute, unde sunt construcțiile finalizate etc. Adică, unde putem cheltui foarte corect, dar numai axându-ne pe nevoile unui oraș…Banii ar trebui cheltuiți pe linii strategice. În PNRR văd totuși o doleanță de strategie- axare pe medicină de familie, investiții pe ambulator de specialitate, compensarea paturilor care pot fi transformate în paturi de spitalizare de zi sau chiar centre ambulatorii. Văd startategie pe cele 3 spitale regionale. Văd strategie clară pe celelalte spitale regionale care ar trebui făcute, dar cred că nu ajunge. Fără startegie clară de finanțare o să treacă 5 ani și rămânem fără senzația că sistemul funționează integrat cu cererile pacienților”, a mai spus dr. Vass Levente.

Articolul precedentNelu Tătaru, despre vaccinarea anti-COVID obligatorie a angajaților din sectoarele esențiale
Articolul următorBaciu: Nu vor mai exista spitale COVID. Toate spitalele din România vor avea o abordare mixtă