Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, dr. Sandra Alexiu, a declarat pentru RoHealthReview.ro și pentru Sănătatea.TV, că cea mai mare problemă a medicilor de familie este că pacienții suspecți de coronavirus primesc rezultatul testului COVID-19 abia după cinci zile. Medicii de familie se confruntă cu o situație dificilă, în contextul în care trebuie să trateze pacienții care nu sunt internați în spital, în lipsa unui protocol.

„Problema este că nu există un protocol asumat, care să ne spună ce ar trebui să facem. Mă refer la un ordin de ministru care să conțină recomandările comisiilor de specialitate din Ministerul Sănătății. (…) Din câte știu eu, pentru că am vorbit cu colegii mei infecționiști, Comisia de Boli Infecțioase a Ministerului Sănătății a trimis deja către publicare un protocol de două săptămâni, dar nu a apărut. (…) În momentul acesta, avem nevoie de un protocol asumat prin lege”, a mai declarat președintele Asociației Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

„Nu știm în momentul de față dacă mai așteptăm decizii de la DSP”

Cea mai mare problemă a medicilor de familie este că pacienții suspecți de COVID-19 sunt testați abia după trei zile de la apariția simptomelor și rezultatul testului le este comunicat abia după două zile. „Deci dacă i-am recomandat pacientului pe data de 2 să se testeze și a primit rezultatul pe data de 6, ce facem noi cu oamenii ăștia care au stat șase zile închiși în casă? Că nu au primit nicio decizie, de niciun fel, cu șase zile în urmă! Deci trebuie create circuite care să funcționeze. (…) Noi nu știm în momentul de față dacă mai așteptăm decizii de la DSP pentru acești pacienți care au fost monitorizați de noi sau nu. Nu știm din ordin, pentru că este atât de ambiguu creat, că nimeni nu ne-a putut lămuri”, a tras un semnal de alarmă dr. Sandra Alexiu.

În tot acest timp, în așteptarea rezultatului testului, unii dintre pacienți ajung să se simtă foarte rău, dezvoltând o formă mai gravă a bolii. Pacientul, sfătuit de medicul de familie, sună la salvare și primește răspunsul că nu poate fi luat la spital și că trebuie tratat tot de către medicul de familie.

„Putem trata cazurile ușoare”

„Protocolul nu a fost actualizat din august și nu a apărut o nouă reîmpărțire a a cazurilor, a formelor de boală, astfel încât să se împartă pe tipuri de tratamente. Sigur că noi știm foarte bine, că n-am făcut o școală degeabă, că o viroză de oricare ar fi ea, câtă vreme este asimptomatică, doar se supraveghează, și după ce devine simptomatică se tratează. Adică noi știm ce ar trebui să facem în momentul în care avem niște simptome. Face febră, îi dăm un antitermic, îl doare capul, îi dăm un antalgic. Face diaree, îi prescriem o dietă și îi dăm, eventual, un probiotic ajutător. Adică tratăm strict simptomele. Trebuie să ținem cont însă și de celelalte boli pe care le are pacientul. Și trebuie evident să supraveghem zi de zi acești pacienți”, afirmă dr. Alexiu.

„Ordinul este ambiguu”

„Până acum l-am tratat, dar acum nu mai pot. Nu pot să-i fac radiografie, nu pot să-i verific coagularea, nu pot să-i fac analizele de inflamație, ca să văd dacă se găsește pe marginea aia a prăpastiei când trebuie imediat introduse antiviralele. (…) Nu se poate să spui, de acum încolo stai acasă, și să nu ai cu ce să îl tratezi acasă și cu ce mijloace. În momentul în care vrei să schimbi complet traseul, trebuie să stabilești ce ai de făcut cu acest pacient, să stabilești fiecare etapă prin care trece, toate lucrurile să fie puse la punct. Și apoi publici în Monitorul Oficial. Deci nouă din 27 octombrie ni s-au pus pacienții în brațe. Și noi abia acum am început să primim ușor, ușor SMS-uri din platforma Corona-Forms cu pacienții pozitivi, în momentul în care iese testul”, a menționat dr. Sandra Alexiu.

În plus, pacientul anunță medicul de familie că se simte rău cu întârziere. “Dacă pacientul meu mă sună doar atunci când a devenit pozitiv și nu în cele șapte zile când a zăcut acasă cu febră, nu am făcut mare lucru pentru oamenii ăștia, nu i-am îngrijit cum trebuia și cum era normal. Eu trebuie să aflu de la pacient repede când încep să apară simptome, mai ales dacă a fost deja în contact cu cineva. Nu ne ajută deloc faptul că aștepți trei zile să-ți facă testul și încă două rezultatul”, a mai declarat dr. Sandra Alexiu.

Protocolul, neactualizat din august

Potrivit dr. Sandra Alexiu, protocolul care este în vigoare a fost actualizat ultima dată în luna august. „Din luna august încoace, lucrurile s-au mai schimbat în studiile internaționale. Este drept că, la momentul repectiv, absolut toți pacienții din România erau internați, conform legii. Ceea ce înseamnă că erau evaluați în spital și li se făceau radiografie și teste de laborator. În momentul de față, România nu mai internează obligatoriu toți pacienții, ba din contra, nici măcar nu-i mai evaluează în spitale, ci îi lasă acasă în îngrijirea medicilor de familie și doar pacienții cu forme medii și severe sunt internați în spital. Cel puțin teoretic, aici suntem”, a amintit preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Pacienții sunt declarați vindecați automat

O altă problemă adusă în discuție de dr. Alexiu este cea a pacienților care după 14 zile de izolare la domiciliu nu sunt complet vindecați, dar sunt declarați vindecați. „Ne pun să declarăm un pacient vindecat după 14 zile, când de fapt el nu este deloc vindecat, pentru că știm foarte bine că toți pacienții care trec prin COVID-19 au niște simptome care persistă încă mult timp după și dau peste cap niște mecanisme. Deci nu poți să spui că este vindecat, decât că este vindecat conform ordinului. Ori ne trezim în fața unor exprimări care nu sunt conforme cu definiția vindecării sau a stării de sănătate așa cum o știm noi…Realmente nu avem cum să știm exact ce să facem în anumite situații”, a adăugat dr. Sandra Alexiu.

Președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov a explicat că în această situație, pacientul, deși nu este complet vindecat, nu mai este contagios, deci nu mai poate transmite virusul SARS-CoV-2 în comunitate.