Dr. Oana Deleanu: Pneumonia este adesea confundata cu alte infectii ale cailor respiratorii superioare

0
227

Pneumonia este o boala infectioasa cauzata de niste germeni, la nivelul parenchimului pulmonar. Potrivit dr. Oana Deleanu, medic specialist pneumologie in cadrul Institutului National de Pneumologie „Marius Nasta”, adesea, pneumonia este confundata cu alte infectii respiratorii ale cailor respiratorii superioare.

Desi sunt tot infectii si sunt destul de frecvent intalnite mai ales in perioada rece a anului, totusi infectiile acute de cai respiratorii superioare , cum ar fi traheobronsitele, sunt virale si nu sunt de etiologie bacteriana.

Mai mult decat atat, cu toate ca pneumonia este uneori confundata cu o infectie a cailor respiratorii superioare, totusi aceasta iese in evidenta prin tuse persistenta si o stare generala mult mai proasta a pacientului. De asemenea, pacientul prezinta febra mare, frisoane, junghi toracic.

Tratamentul pentru pneumonie presupune in primul rand administrarea unei terapii antibiotice.

„Pneumonia se trateaza in general la domiciliu, mai ales pentru tineri. Necesita spitalizare pacientii varstnici sau pacientii care au diverse comorbiditati, adica asociaza alte afectiuni cardiovasculare, respiratorii severe. Pentru cei care sunt mai zdraveni tratamentul se face la domiciliu, empiric, adica cu un tratament antibiotic ales in functie de parerea pe care si-o face medicul despre starea generala a pacientului, daca este fumator sau nu si daca prezinta alte afectiuni mai usoare posibil asociate. Doctorul isi da seama daca ar putea fi un germen sau altul. Pacientul se duce la domiciliu cu indicatia de repaus cel putin 7 zile si de monitorizare a febrei. Pacientul asteapta ca in urmatoarele doua zile, treptat, temperatura sa scada, sa devina subfebril si apoi afebril. Acesta este un semn de evolutie buna a pneumoniei. in cazul in care acest lucru nu se intampla este posibil ca respectivul pacient sa se fi infectat cu niste germeni rezistenti la tratament antibiotic si atunci daca constata ca in 2-3 zile starea sa nu se amelioreaza deloc trebuie sa se intoarca la spital, la camera de garda, in ambulatoriu sa dea un examen de sputa. in examenul de sputa se identifica exact tipul de germen cu care pacientul este infectat, se face antibiograma si se da tratament pe baza antibiogramei””, a precizat intr-un interviu pentru www.sanatateatv.ro, dr. Oana Deleanu.

Un material video despre acest subiect gasiti aici

Articolul precedentDr. Valeria Herdea: Abordarea interdisciplinara este esentiala in managementul pacientului hipertensiv
Articolul următor150 de participanti la Cursul National de Management al Bolnavului Hipertensiv – Actualitati in diagnostic si Tratament, editia a II-a, Bucuresti