Dr.Mihalaș:Medicii de familie, dornici să înceapă vaccinarea antiCOVID.S-au ocupat și până acum de imunizare

0
125

Dr. Adriana Mihalaș, medic de familie în Capitală, secretar Colegiul Medicilor din Municipiul București, a declarat pentru Sănătatea TV și RoHealthreview, că activitatea de vaccinare antiCOVID la cabinetele medicilor de familie va fi organizată în afara programului de consultații, în sala specială de tratamente, pe bază de programare.

„Activitatea de vaccinare va fi organizată în afara programului de consultații, pentru că trebuie să îți aloci clar timpul pentru supravegherea pacienților. Nu pot să faci mai mult de un anumit număr de vaccinări pe oră, procedura e clară. Activitatea de vaccinare, cel puțin la nivel teoretic, declarativ, va fi plătită. Există sală specială de tratamente pentru orice cabinet de medicină de familie care face vaccinare. Avem sală de tratamente specială pentru vaccinarea pe care am făcut-o până acum, pentru copii. Pacienții trebuie programați, ca să ai o prioritizare a lor, în ordinea vârstei, a patologiilor. Dacă ar fi doze de vaccin cât să le aruncăm la coș, sigur că pot să vină, dar în mod normal îi programezi ca să știi câți poți vaccina pe zi, în funcție de câte fluxuri îți dă voie DSP-ul să faci pe zi”, a declarat dr. Adriana Mihalaș.

Potrivit acesteia, medicii sunt dornici să înceapă vaccinarea antiCOVID, Adriana Mihalaș afirmând că ei s-au ocupat și până acum de imunizare, explicând că procedeul este unul „foarte greoi”.

Ad in title

„Așteptăm cu nerăbdare să vaccinăm, pentru că acesta este scopul, să atingem imunitatea de turmă. Nu am auzit medici să fie împotriva vaccinării, decât cei care sunt antivacciniști. Întotdeauna ne-am ocupat de vaccinare. Procesul de vaccinare obligatorie funcționa și până acum, și chiar mult mai complicat decât vă imaginați, pentru că atunci când colegii care se ocupă de copii se duc la DSP cu frigiderul de mână și ridică vaccinurile pentru copiii de pe listă. Procedeul este foarte greoi în cazul acesta: trimiți o cartagrafiere, cu toate CNP-urile, câți copii sunt, faci comanda, aștepți să vină vaccinul, te duci, îl ridici, asiguri lanțul de frig și chemi copiii. Suntem obișnuiți cu asta, nu e ceva nou”, a adăugat medicul de familie.

Dr. Adriana Mihalaș a dat exemplul medicilor de familie din Brașov care s-au implicat înființând centre de vaccinare.

„Foarte mulți medici de familie s-au implicat în activitatea de vaccinare, în afară de consilierea pacienților și introdusul pe platforma de programare. Nu avem noi atâtea doze câtă cerere au pacienții și câte întrebări au”, a mai spus dr. Adriana Mihalaș.

Articolul precedentCoronavirus: O nouă tulpină a fost despistată la pacienții din Tokyo
Articolul următorAproape 5.900 de sancțiuni, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor împotriva pandemiei