Dr. Imbri: Nu va mai fi o pandemie, va fi o boală care se alătură șirului de boli pe care o vom face sau nu

0
20

Medicul Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului “Victor Babeș” din Bucureşti, a declarat că în timp, virusul SARS-COV-2 va deveni o infecție obișnuită, banală și probabil, ne vom vaccina an de an.

„Nu va mai fi o pandemie, va fi o boală care se alătură șirului de boli, pe care, în funcție de cât suntem de prudenți, o vom face sau nu”, a declarat medicul Emilian Imbri, la un post de televiziune.

Referitor la evoluția numărului de cazuri în România, medicul a spus că „din ce se prefigurează, imediat după 15 martie și în aprilie vom atinge acel vârf de care ne este teama și dacă nu vom răspunde la ceea ce ni se va cere să facem și vom avea niște discuții nelalocul lor despre drepturile fiecărei persoane, atunci lucrurile se vor prelungi până spre toamnă, cum spun specialiștii odată cu vaccinarea a peste 70% din populația țării. Asta se va întâmplă sigur spre iarnă. Probabil că anul acesta încă vom avea o vară destul de precaută în comportament „.

Ad in title
Articolul precedentPrefectul de Timiș infirmă „mitul” ratei ridicate de infectare care ar fi dată de testarea masivă
Articolul următorGCS anunță alte 4.064 de cazuri noi de persoane infectate, de la ultima raportare